Grupul american Greenbrier preia producatorul de vagoane Astra, intr-o tranzactie de 60 milioane euro
Astra Vagoane
Grupul american Greenbrier, furnizor de echipamente si servicii in industria feroviara, a anuntat fuziunea cu Astra Rail, care detine fabricile de vagoane de la Arad, Caracal si Turnu Severin, in cadrul unei tranzactii de 60 de milioane de euro.
Potrivit unui comunicat publicat pe Nasdaq, Greenbrier va detine 75% din noua companie va plati 30 de milioane de euro, la semnarea contractului si 30 de milioane, la 12 luni de la incheierea intelegerii.
Noua companie, care se va numi Greenbrier-Astra Rail, cu sediul central in Olanda, va avea sase unitati de productie in Romania si in Polonia, unde vor lucra aproximativ 4.000 de angajati.
Omul de afaceri german, Thomas Manns, care a preluat fabricile de vagoane ale antreprenorului Cristian Burci in urma cu patru ani, va detine 25% din Greenbrier-Astra Rail, va fi presedintele Consilului de supraveghere al companiei si se va ocupa de operatiunile comerciale ale acesteia.
Greenbrier este o companie americana cu o cifra de afaceri de peste 2,6 miliarde de dolari si peste 10.000 de angajati, specializata in productia de vagoane de cale ferata si barje.
Fondata in 1891 de industriasul austriac Johann Weitzer, Fabrica de Vagoane si Motoare ''Johann Weitzer'', societate pe actiuni, acoperea, in acel moment, nevoile de material rulant pentru intreaga zona estica a Imperiului Austro-Ungar si a Europei Centrale si de Sud-Est, potrivit Agerpres.
Fabrica producea vagoane de marfa, vagoane de calatori, locomotive, tramvaie electrice, dar si echipament militar, bucatarii de campanie, masini agricole, pentru Caile Ferate din Austria, Ungaria, Societatea de Transport Urban din Viena, Budapesta, Arad si exporta in Romania, Italia, Grecia, Bulgaria, etc.
Dupa Primul Razboi Mondial, in urma Unirii Transilvaniei cu Romania, se fondeaza in 1921 societatea pe actiuni ''ASTRA'', prima fabrica romaneasca, avand ca obiect de activitate fabricarea de vehicule de cale ferata, locomotive, tramvaie, automobile, autocamioane, tractoare, masini agricole, poduri, constructii metalice, motoare, avioane, baloane si echipamente de aeronautica.
In 1990, are loc constituirea societatii comerciale pe actiuni ''S.C. ASTRA Vagoane Arad S.A. societate ce cuprinde doua fabrici, una de vagoane de calatori si cealalta de vagoane de marfa. Separarea completa a unitatilor de afaceri, in vagoane de calatori si vagoane marfa, are loc in 1998, prin separarea patrimoniala si crearea unei noi entitati juridice, societatea comerciala pe actiuni ''S.C. ASTRA Vagoane Calatori S.A. — Arad''.
Firma nou infiintata trece printr-o perioada de mari dificultati, datorita tranzitiei economice, lipsei comenzilor si datoriilor. In anul 2000, ''S.C. ASTRA Vagoane Calatori S.A. — Arad'' devine societate privata, prin preluarea pachetului majoritar de actiuni de catre societatea romaneasca TRISTAR — firma expert in managementul sectorului industrial.
In 2012, omul de afaceri german Thomas Manns preia Astra de la Cristian Burci. In 2015, compania avea afaceri de peste 600 milioane de lei si peste 2.400 de angajati.
In prezent, Astra Arad produce tramvaiul Imperio — primul tramvai modern, cu podea 100% joasa produs in Romania, vagonul Unica Italia dotat cu facilitati pentru persoanele cu mobilitate redusa, vagonul InterRegio — destinat traficului regional si pe linii secundare, vagonul furgon pentru transportul autoturismelor in trenurile de calatori, vagoane cisterna, vagoane descoperite folosite pentru marfuri generale, specializate pentru transportul pietrei sparte si agregatelor.
Astra detine, totodata, drepturi de proprietate industriala atat pentru solutiile inovatoare pentru anumite tipuri de vagoane, dar si pentru componentele, pe care le-a dezvoltat in urma unei activitati de cercetare — dezvoltare in laboratoarele proprii.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS