George Soros: Europa mai are 3 zile sa evite prabusirea. A inceput numaratoarea inversa
George Soros este de parere ca moneda euro este doar o bula, iar acesta este motivul pentru care intreaga uniune monetara se confrunta cu o criza severa a datoriilor. Investitorul a sustinut recent un discurs in Italia, apoi a acordat un interviu celor de la Bloomberg TV, in care a expus aceste idei, informeaza Business Insider. Are si solutia pentru evitarea unui fiasco ce ar putea fi fatal continentului.
Intr-un articol publicat recent in cotidianul britanic Financial Times, care a purtat titlul “Cum poate Europa sa se salveze de ea insasi”, miliardarul George Soros noteaza ca zona euro este condusa exact contrar unei societati ideale, asa cum au dorit fondatorii monedei unice sa functioneze uniunea monetara.
De fapt, zona euro este condusa asemenea unei lumi anti-democratice, in care Germania domina toate celelalte state europene. Nici Angela Merkel, cancelarul german, nu mai vrea sa traiasca intr-o astfel de societate, sustine Soros.
Europa risca sa ajunga la un sistem care ar perpetua si adanci divergentele dintre statele creditor si cele debitor, transformand zona euro "intr-un fel de imperiu german", in timp ce tarile de la periferie ar fi permanent in depresiune economica, considera miliardarul.
Cum se salveaza Europa
Angela Merkel nu este de acord cu ideea ca Banca Centrala Europeana ar trebui sa salveze problemele fiscale ale uniunii monetare. “Si are dreptate”, sustine George Soros. Si presedintele BCE, Mario Draghi, este de acord cu aceasta afirmatie.
Un subiect important din agenda summitului care urmeaza este chiar acesta: o Autoritate Fiscala Europeana, o uniune care in parteneriat cu Banca Centrala Europeana sa rezolve ceea ce BCE nu poate face singura.
De fapt, uniunea fiscala ar putea reduce datoriile Fondului – o forma usor modificata a Pactului European al Datoriilor, propus de insasi Merkel, influentata de consultantii Consiliului Economic si aprobata de Social-Democratii germani. In schimbul reformelor structurale de care au nevoie Italia si Spania, Fondul va detine o parte insemnata din datoriile lor.
Acesta va finanta, totodata, Trezoreria Europeana – obligatiile comune ale statelor membre UE –, iar tarile cu probleme vor beneficia de o finantare mai ieftina.
Trezoreria Europeana n-ar prezenta niciun risc de rating si ar fi tratata de catre autoritati drept cea mai inalta garantie pentru operatiunile tranzactionata de BCE. Sistemul bancar are nevoie urgenta de lichiditati fara risc, sustine investitorul. La ora actuala, bancile sustin peste 700 miliarde de euro, surplus de lichiditati al BCE, obtinand doar un sfert din dobanda de 1%.
Soros merge pana intr-acolo incat sustine ca Pactul Fiscal European ar putea impune amenzi rezonabile care sa suplineasca esuarea reformelor. Acestea nu ar fi amenzi instante (asa cum se intampla acum in Europa), dar suficient de mari pentru a preveni imprumuturile de tip parazit.
Dupa ce aceste reforme ar fi luate, eurobondurile ar putea fi stabilite.
“Omul care a invins banca Angliei” este de parere ca adoptarea masiva a acestor masuri ar imbunatati costurile la care se imprumuta tarile cu probleme (de exemplu Italia si Spania).
Intrebarea pe care si-o pun jurnalistii de la Business Insider este urmatoarea: vor adopta nemtii schema lui Soros? Miliardarul, deloc optimist de altfel, avertizeaza ca urmatorul summit UE ar putea deveni un “fiasco letal”, daca liderii UE nu vor lua masurile vitale pentru restabilirea economiei europene.
Cine este Soros
In 1992 a facut un profit de aproape doua miliarde de dolari, mizand la bursa pe deprecierea lirei sterline. Ulterior, autoritatile britanice au fost nevoite sa scoata lira din mecanismul de schimb valutar al Uniunii Europene.
In 1993, Soros a infiintat fundatia pentru o societate deschisa, numita si Fundatia Soros.
Soros isi exprima frecvent opiniile cu privire la problemele politice, economice si monetare de actualitate, publicand carti si articole de presa, precum si dand interviuri difuzate la radio si TV. Multe dintre predictiile sale s-au dovedit a fi adevarate, de unde si renumele de „profet”.