Jeffrey Franks: "Suntem multumiti sa vedem cooperarea dintre ministrii care pleaca si cei care vin"
Seful misiunii FMI, Jeffrey Franks, a declarat, la inceputul intrevederii de la Palatul Cotroceni, ca este imbucurator faptul ca membrii Guvernului demis si cei ai Guvernului desemnat coopereaza si au pozitii comune in aceasta perioada, ceea ce indica o continuitate a angajamentelor Romaniei.
"As spune ca unul dinte lucrurile pe care l-am remarcat ca fiind foarte favorabil este ca a existat o cooperare intre membrii Guvernului care pleaca si cei ai Guvernului care vine. Acest lucru este extrem de util pentru noi, pentru ca ne arata ca va fi o continuitate a angajamentelor Romaniei, cu privire la obligatiile internationale, precum si cu privire la programul de reforme si de consolidare economica. Este foarte satisfacator pentru noi sa vedem cum ministrii care pleaca si cei care vin pot veni impreuna sa discute cu noi si sa aiba un angajament comun pentru ca Romania sa ramana pe pozitii", i-a spus presedintelui Traian Basescu seful misiunii Fondului Monetar International, informeaza Mediafax.
Jeffrey Franks a adaugat ca membrii delegatiei comune a FMI, a Bancii Mondiale si Comisiei Europene sunt "foarte recunoscatori" membrilor celor doua Cabinete "pentru acest spirit al cooperarii".
De asemenea, el a tinut sa remarce "progresele excelente" facute in discutiile cu partea romana in ultimele zile.
La intrevederea de la Palatul Cotroceni au participat si ministrul propus pentru portofoliul Finantelor in Cabinetul Victor Ponta, Florin Georgescu, precum si secretarul de stat in Ministerul Finantelor, Gheorghe Ghergina, dar si reprezentantul Romaniei pe langa FMI, Mihai Tanasescu si reprezentantul BNR Adriana Marinescu.
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS