Basescu cere Parlamentului ratificarea modificarii la Tratatul UE privind stabilitatea zonei euro
Presedintele Basescu a adresat o scrisoare presedintilor Camerelor Parlamentului, solicitand adoptarea "cat mai urgent posibil" a proiectului de lege de ratificare a Deciziei Consiliului European privind modificarea Tratatului UE pentru instituirea mecanismului de stabilitate a zonei euro.
Presedintele Traian Basescu a trimis vineri, 8 iunie a.c., o scrisoare presedintelui Senatului, Vasile Blaga, si presedintelui Camerei Deputatilor, Roberta - Alma Anastase, informeaza un comunicat al Presedintiei.
Conform sursei citate, seful statului precizeaza in scrisoare ca Decizia Consiliului European 2011/199/UE din 25 martie, privind modificarea art.136 din Tratatul privind functionarea UE cu privire la un mecanism de stabilitate pentru statele membre ale zonei euro, dateaza inca din 25 martie 2011, iar supunerea spre ratificare Parlamentului Romaniei a fost facuta printr-un Decret al Presedintelui publicat in Monitorul Oficial in 8 decembrie 2011.
"Am convingerea ca veti intelege necesitatea urgentarii adoptarii proiectului de lege sus mentionat, acest lucru fiind un mod de a ne indeplini angajamentele asumate fata de partenerii nostri din Uniunea Europeana", se arata in scrisoarea transmisa de seful statului lui Blaga si Anastase.
"In calitate de Presedinte al Romaniei si de garant al aducerii la indeplinire a obligatiilor rezultate din actul aderarii Romaniei la Uniunea Europeana, alaturi de Parlament si in conformitate cu art. 148 alin. (4) din Constitutia Romaniei, va adresez rugamintea de a acorda o atentie deosebita in adoptarea de catre Parlament, cat mai urgent posibil, a Proiectului de lege pentru ratificarea Deciziei Consiliului European 2011/199/UE din 25 martie 2011 de modificare a art. 136 din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene cu privire la un mecanism de stabilitate pentru statele membre a caror moneda este euro. Decizia Consiliului European 2011/199/UE a fost supusa ratificarii Parlamentului prin Decretul nr. 892 din 2 decembrie 2011, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 866 din 8 decembrie 2011", se mai arata in textul scrisorii transmise de seful statului.
In Decizia Consiliului European, publicata in Jurnalul Oficial al UE, se mentioneaza ca la articolul 136 din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene se introduce un alineat cu urmatorul text: "Statele membre a caror moneda este euro pot institui un mecanism de stabilitate care urmeaza sa fie activat in cazul in care este indispensabil, pentru a garanta stabilitatea zonei euro in ansamblu. Acordarea oricarei asistente financiare necesare in temeiul mecanismului va face obiectul unei stricte conditionari".
De asemenea, potrivit Deciziei Consiliului European, statele membre trebuie sa notifice "fara intarziere" Secretariatului General al Consiliului finalizarea procedurilor de ratificare in conformitate cu normele lor constitutionale.
Mai multe despre:
#Traian Basescu#criza datoriilor din zona euro#pact fiscal european#Parlament#Tratatul UE
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS