Singura tara din UE care si-a intrebat cetatenii cu privire la adoptarea Pactului bugetar. Ce decizie a luat poporul irlandez
Este oficial. Cetatenii irlandezi au aprobat, in proportie de 60,3%, Pactul bugetar european supus referendumului organizat joi. Tabara favorabila Pactului fiscal a obtinut 955.091 de voturi, iar cea care s-a opus, 629.088. Premierul Enda Kenny indemnase inainte cetatenii sa voteze in favoarea Pactului bugetar european.
Irlandezii au fost chemati sa se pronunte joi prin referendum asupra pactului bugetar european, un scrutin urmarit indeaproape de Bruxelles.
Irlanda este pana in prezent singura tara membra UE care supune unui referendum acest tratat care vizeaza sa consolideze disciplina in cadrul Uniunii ca urmare a crizei datoriilor, scrie Mediafax.
Pactul, aprobat de liderii tuturor tarilor membre, cu exceptia Marii Britanii si Cehiei, prevede respectarea "regulilor de aur" cu privire la echilibrul finantelor, sub amenintarea sanctiunilor.
Premierul irlandez de centru Enda Kenny a facut campanie pentru aprobarea referendumului, care va fi, potrivit lui, sinonim cu "stabilitatea".
In schimb, Gerry Adams, liderul Sinn Fein, partid nationalist de stanga, a apreciat ca pactul ar semnifica si mai multa austeritate. "Stim ca austeritatea nu functioneaza si acest lucru il spun tot mai multe persoane in Europa", a reiterat el cu o zi inaintea scrutinului.
Irlanda se afla intr-o situatie deosebita in UE, deoarece beneficiaza de la sfarsitul lui 2010 de un plan de salvare de 85 de miliarde de euro acordati de UE si Fondul Monetar International in schimbul unor angajamente in domeniul bugetar.
O eventuala respingere a pactului european nu va avea impact imediat asupra acestui plan de salvare, dar ar priva Irlanda de accesul la Mecanismul european de stabilitate destinat sa sustina tarile din zona euro aflate in dificultate, care va intra in vigoare in iulie.
Un referendum este un exercitiu riscant in Irlanda, tara care a a respins doua tratate europene (Nisa in 2001 si Lisabona in 2008), inainte de a se razgandi in cadrul unor noi scrutine, dar cu pretul unor concesii.
In Romania, pactul fiscal european a fost aprobat de Parlament.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS