Un fost inginer de la Volkswagen, primul condamnat în scandalul Dieselgate
Volkswagen
Un fost inginer de la Volkswagen, James Liang, a fost condamnat vineri, de un tribunal din Detroit, la 40 de luni de închisoare şi la 200.000 de dolari amendă pentru rolul jucat în scandalul “dieselgate”, a anunţat o sursă judiciară, citată de AFP, preluată de News.ro.
După eliberare, el va fi supus unui regim de libertate supravegheată timp de doi ani şi va putea fi expulzat în Germania, a declarat aceeaşi sursă.
James Liang, în vârstă de 63 de ani, a pledat vinovat în septembrie şi risca până la cinci ani de închisoare şi 250.000 de dolari amendă.
Însă, cum a ales să coopereze cu justiţia americană în anchetă, acuzarea nu a cerut decât trei ani de închisoare şi 20.000 de dolari amendă.
Avocatul său, Daniel Nixon, a subliniat că, datorită colaborării lui Liang, au putut fi puşi sub acuzare alţi membri ai conducerii grupului auto german, printre care Olivier Schimdt.
Acesta din urmă, arestat la începutul anlui în Statele Unite, a ales de asemenea să pledeze vinovat, în august, şi îşi aşteaptă sentinţa, ce va fi pronunţată pe 6 decembrie.
Volkswagen a plătit aproximativ 22 de miliarde de dolari amendă în Statele Unite, pentru că a echipat maşinile diesel cu computere care înşelau controalele americane antipoluare.
Demascat de autorităţi datorită unui ONG, gigantul auto cu 12 mărci, printre care Audi, VW şi Porsche, a recunoscut, la sfârşitul lui 2015, că a echipat 11 milioane dintre maşinile sale cu un program care minimaliza nivelul real al emisiilor de gaze nocive în cursul controalelor.
Scandalul a ajuns şi în Europa.
Compania a fost nevoită să recheme aproximativ 600.000 de maşini în service, în SUA, iar şapte directori şi ingineri, în total, auu fost inculpaţi.
James Liang, care este primul condamnat, a fost din 1983, până în 2008, inginer la Wolfsburg, sediul Volkswagen din Germania, unde a lucrat la departamentul însărcinat cu dezvoltarea diesel.
Pe acelasi subiect: