Scandalul “Dieselgate”, la fel de periculos pentru Germania ca Brexitul și politicile protecționiste din SUA. Avertismentul Berlinului
Volkswagen
Scandalul emisiilor automobilelor diesel, care a cuprins producătorii auto din Germania, este un risc pentru cea mai mare economie din Europa, a avertizat luni Ministerul de Finanţe, adăugând că este imposibil ca impactul să fie evaluat în acest moment, transmite Reuters.
În raportul său lunar, ministerul a numit situația - declanșată acum aproape doi ani, după ce Volkswagen a recunoscut că a trişat la testele de poluare la care au fost supuse automobilele sale diesel în Statele Unite - drept un risc pentru economia Germaniei, alături de decizia Marii Britanii de a ieşi din Uniunea Europeană şi politicile comerciale protecţioniste ale Statelor Unite.
Industria auto este cel mai mare exportator din Germania şi asigură aproximativ 800.000 de locuri de muncă.
”Riscurile legate de forma Brexit şi viitoarele politici comerciale ale Statelor Unite se menţin. În plus, aşa-numita criză diesel ar trebui clasificată ca un nou risc pentru economia germană, chiar dacă nu este posibil să cuantificăm efectele în acest moment”, se arată în raport.
Majoritatea creşterii economice a Germaniei din trimestrul al doilea, de 0,6%, a fost susţinută de cheltuielile populaţiei şi ale guvernului. Avansul a fost frânat de comerţul exterior, creşterea exporturilor fiind mult mai mică decât cea a importurilor.
Ministerul Finanţelor anticipează ca sectorul industrial să îşi continue creşterea în trimestrul al treilea, nominalizând comenzile solide şi indicatorii referitori la încrederea oamenilor de afaceri.
Politicienii germani şi şefii companiilor auto au convenit la începutul lunii august să actualizeze softurile motoarelor de la 5,3 milioane de automobile diesel, pentru a reduce poluarea şi a încerca să repare reputaţia industriei.
Autorităţile europene antitrust investighează acuzaţiile că producătorii auto germani au format un cartel, fiind posibil să le impună amenzi mari.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS