Piata auto din Rusia, grav lovita de criza: VW reduce productia. Moscova acorda producatorilor auto subventii de 166 mil. dolari, din cauza situatiei economice
Volkswagen va reduce in acest an productia si numarul de angajati care lucreaza la fabrica din Kaluga, Rusia, din cauza crizei cu care se confunta economia rusa. Anuntul vine la scurt timp dupa cel al General Motors privind oprirea productiei in aceasta tara.
Fabrica din Kaluga va produce patru zile pe saptamana, in perioada aprilie-iulie, in timp ce in mai numarul de schimburi va scadea de la trei la doua. Totodata, activitatea va fi suspendata timp de doua saptamani, in perioadele 5-8 mai si 12-15 mai. In aceste conditii, cel putin 150 de angajati ai acestei fabrici vor fi concendiati, relateaza Automotive News.
"In primele luni din 2015, piata auto din Rusia a continuat sa resimta impactul economiei slabe, al cresterilor semnificative de preturi si de dobanzi. Nu ne asteptam ca situatia sa se schimbe in urmatoarele luni", anunta VW.
Compania a precizat ca planul de investitii in Rusia ramane neschimbat, constructia unei fabrici de motoare si a unui depozit pentru componente auto decurgand normal.
"Piata rusa are in continuare un potential semnificativ de crestere pe termen lung", potrivit grupului german.
VW Group construieste la Kaluga modelele Audi A6, A7, A8L, Q5 si Q7, precum si VW Polo, Tiguan, Skoda Fabia si Octavia.
Daniel Schwarz, analist la Commerzbank in Frankfurt, anticipeaza ca piata auto din Rusia se va contracta in acest an cu circa 25%, astfel ca ajustarea productiei este justificata.
VW a trimis peste 100 de angajati din Rusia in Germania pentru programe de training si va transfera unii angajati de la Kaluga la fabrica de motoare din apropiere sau la depozitul companiei de langa Moscova, au spus surse din companie.
In primele doua luni ale acestui an, vanzarile VW Group in Rusia au scazut cu 27%, la 27.527 de vehicule, potrivit datelor Association of European Businesses din Moscova.
VW detine o cota de 11,3% pe piata din Rusia, fiind pe locul al doilea dupa alianta Renault-Nissan-AvtoVAZ, care controleaza 34,7% din piata.
General Motors a anuntat saptamana trecuta ca va opri complet productia la fabrica detinuta la St. Petersburg si va sista vanzarile marcii Opel si majoritatii modelelor Chevrolet pe piata rusa.
Ford este efectat la randul sau de contractia pietei din Rusia, dar a adoptat o strategie diferita fata de GM, avand mai multe avantaje. Astfel, Ford a limitat riscurile prin infiintarea unei companii mixte cu partenerul local Sollers, isi reduce dependenta de importuri printr-o productie mai mare in Rusia, ceea ce GM nu a facut, iar produsele Ford sunt mai potrivite cererii din piata decat cele ale concurentului american. Ford Sollers va lansa in acest an patru modele, intre care Fiesta, si va deschide o fabrica de motoare in Tatarstan, care se va adauga altor trei fabrici de vehicule. Saptamana trecuta, Ford a anuntat ca va oferi bonusuri clientilor marcilor GM care vor fi retrase din Rusia, iar dealerii abandonati de GM au fost informati ca Ford vrea sa isi extinda reteaua de retail si este deschis colaborarilor.
Rusia va acorda producatorilor auto subventii de 166 milioane dolari, din cauza crizei economice
Guvernul Rusiei va acorda producatorilor auto subventii in valoare de 10 miliarde de ruble (166 milioane dolari) pentru a sustine sectorul de profil grav afectat de criza economica, transmite Automotive News.
Analistii anticipeaza, ca si guvernul, ca sectorul auto nu va reveni la crestere inainte de 2016, fiind probabil sa aiba nevoie de un sprijin guvernamental mai mare decat masurile deja anuntate.
Potrivit statisticilor oficiale, vanzarile de vehicule de pasageri au scazut in februarie cu 17% fata de aceeasi perioada a anului trecut, la 130.000 de unitati, in conditiile in care populatia a renuntat la cheltuielile mari, in timp ce producatorii reduc cheltuielile si regandesc strategiile.
In afara de vanzarile mai mici, producatorii se confrunta si cu scaderea marjelor de profit cu 10%-15%, din cauza deprecieii rublei, care a dus la cresterea costurilor componentelor importate, potrivit unui comunicat de pe site-ul guvernului de la Moscova.
"Majoritatea producatorilor auto lucreaza cu un nivel minim al profitabilitatii. Subventia de 10 miliarde de ruble le va permite sa utilizeze o capacitate suplimentara de productie de circa 110.000 de vehicule si sa pastreze locurile de munca", explica guvernul.
Potrivit estimarilor PricewaterhouseCoopers, piata auto din Rusia se va contracta in acest an cu 35%, dupa un declin de 10%, la 2,49 milioane de vehicule comercializate in 2014.