Ford va construi un SUV de mici dimensiuni la Craiova, destinat pietei europene. Americanii investesc 200 mil. euro in proiect
Ford va construi SUV-ul de mici dimensiuni EcoSport la fabrica din Craiova incepand din toamna anului 2017, model care va fi comercializat pe toate pietele europene ale Ford, mai putin in Rusia, si pentru care va investi la Craiova 200 milioane de euro.
Anuntul a fost facut marti, la fabrica din Craiova, de catre seful Ford pentru Europa, Jim Farley, care a precizat ca, de la acea data, fabrica Ford din Craiova va deveni singura sursa de productie pentru modelul EcoSport ce se va vinde in Europa.
"Este un pas foarte important pentru Craiova, cu atat mai mult cu cat Ford prevede ca segmentul SUV va oferi oportunitati majore in urmatorii ani. De fapt, ne asteptam ca vanzarile Ford sa depaseasca pragul de 200.000 de SUV-uri in Europa pentru prima data in 2016. Aceasta este o crestere cu mai mult de 30% comparativ cu 2015 si cea mai rapida crestere in segmentul SUV-urilor o au cele de mici dimensiuni, acolo unde se incadreaza si EcoSport", a spus presedintele Ford Europa, citat de Agerpres.
Potrivit lui Farley, modelul EcoSport pe care Ford il comercializeaza in prezent in Europa, cu exceptia Rusiei, este construit la fabrica din Chennai, India, fabrica ce va continua sa construiasca modelul Ecosport pentru piata locala indiana, dar si pentru alte piete la nivel global.
Jim Farley a mai afirmat ca Ford Romania a agreat cu Guvernul Romaniei ca vor fi necesare imbunatatiri ale sistemului feroviar si rutier pentru a sprijini cresterea anticipata a volumului de componente si vehicule produse ce vor intra si iesi de pe poarta fabricii.
"Salutam includerea in planurile Guvernului a proiectelor cheie cu privire la sistemul feroviar si rutier si vom lucra in continuare cu autoritatile centrale si locale pentru a ne asigura de implementarea in timp a acestora", a mai afirmat presedintele Ford Europa.
Potrivit unui comunicat al Ford Romania, vanzarile de masini noi din segmentul SUV au urcat anul trecut cu 23% raportat la intreaga industrie, care a crescut cu 10%, iar segmentul SUV-urilor de mici dimensiuni, din care face parte si modelul EcoSport, a crescut cu 44% in 2015. Producatorul auto se asteapta ca segmentul SUV-urilor de mici dimensiuni sa ajunga la aproape 1,5 milioane de vehicule pe an pana in 2017, ceea ce reprezinta o crestere de 35% fata de 2015.
Renault, celalalt producator auto care asambleaza masini in Romania, se bucura de un real succes pe piata europeana de cativa ani, si mai ales in perioada crizei, cand a venit cu preturi mici comparativ cu concurenta. Vanzarile de autoturisme Dacia au continuat sa creasca si la inceputul anului curent, modelele cele mai cautate fiind SUV-ul Duster, Sandero si Logan.
Farley: Fabrica de la Craiova are un viitor puternic in sistemul de productie al Ford
Presedintele Ford Europa a mai declarat ca fabrica de la Craiova are un viitor puternic in sistemul de productie al Ford, daca va continua sa-si imbunatateasca nivelul de competitivitate si flexibilitatea operationala.
Farley a spus ca, din cauza crizei, in cei 8 ani de cand a preluat fabrica din Craiova, Ford nu a putut sa foloseasca intreaga capacitate de productie a acesteia, asa cum a avut initial in vedere.
"Cand Ford a cumparat pachetul majoritar de actiuni al fabricii din Craiova, acum 8 ani de zile, am avut cu totii asteptari mari pentru noua noastra unitate de productie. La momentul respectiv, vanzarile de masini noi crescusera in Europa cu peste 18 milioane fata de anul precedent. Si am crezut ca in anii urmatori vom vedea in continuare o crestere a pietei. Parea ca noua noastra investitie la Craiova a venit la momentul potrivit pentru a ne sustine capacitatea noastra de productie la nivel european. Ceea ce nu stiam atunci era ca ne aflam pe marginea prapastiei celei mai severe recesiuni economice mondiale. O recesiune care facea ca doi dintre cei 3 mari producatori de masini din Detroit - din fericire nu Ford - sa intre in faliment. Si, de asemenea, am asistat la declinul vanzarilor de masini noi in Europa, declin de pe urma caruia inca nu ne-am revenit complet. Deci a trebuit sa ne restructuram afacerea si sa luam niste decizii grele, inclusiv sa inchidem doua uzine de asamblare vehicule. Situatia dificila a pietei a avut urmari si asupra uzinei noastre de la Craiova", a spus presedintele Ford Europa.
Farley a mai afirmat ca modelul EcoSport, a carui productie va incepe la Craiova in maximum 18 luni, va arata "mai bine" fata de cel existent si va castiga si mai multi clienti.
"Tinand cont de previziunile pozitive in ceea ce priveste cresterea vanzarilor in acest segment, este oportun pentru noi sa mutam productia de EcoSport intr-o unitate de productie europeana. Craiova este casa cea noua si potrivita pentru EcoSport datorita fortei de munca excelente si a operatiunilor pe care le avem aici", a mai afirmat presedintele Ford Europa.
Pe acelasi subiect: