Seful Ford Romania: Este nedrept ca tara primeste masinile vechi pe care statele dezvoltate nu le mai folosesc
Romania continua sa primeasca masini vechi pe care tarile dezvoltate nu le mai folosesc, ceea ce mi se pare nedrept, a declarat, marti, in cadrul Forumului Investitorilor Straini, Valerio Brenciaglia, managing director Ford Romania.
"Am investit mai mult de 1 miliard de euro pentru a transforma fabrica de la Craiova. In 2012, am inceput sa producem motoare, iar motorul produs de noi a fost nominalizat de trei ori la capitolul cel mai tehnologizat din lume. Am produs aproximativ 400.000 de motoare din 2012 pana acum. Tot de atunci am inceput sa producem un automobil monovolum, B-Max, exportat pe cinci piete mari, unde s-au vandut 170.000 de unitati. Ne-am deschis o companie in Romania, in 2010, pentru operatiuni directe. Piata interna s-ar putea dezvolta foarte mult, iar investitia noastra ar avea sens (...) Mi se pare nedrept ca aceasta tara primeste ceea ce tarile dezvoltate nu mai folosesc in prezent. Recomandam autoritatilor sa creeze o piata corecta. Cand cumperi o masina vrei sa fii protejat, in calitate de consumator. Acest import paralel al unei pietei aproape negre din strainatate reprezinta o problema", a precizat Brenciaglia, potrivit Agerpres.
El a adaugat ca Romania are potential de dezvoltare a pietei auto.
"Exista foarte mult potential, pentru ca daca ne gandim ca tara are 20 milioane de locuitori, industria auto este destul de scazuta. La o mie de locuitori se vand opt masini noi, ceea ce este destul de bine si ne da un indiciu privind capacitatea buna a pietei. In cazul masinilor ecologice, avem o problema cu infrastructura aici, iar conditia de a avea masini care sa intruneasca multe conditii de siguranta nu este valabila", a spus seful Ford Romania.
Datele Asociatiei Producatorilor si Importatorilor de Automobile arata ca in primele noua luni din 2015, vanzarile de autovehicule noi au crescut in Romania cu 16,2%, pana la 85.511 de unitati, comparativ cu acelasi interval din 2014, acest trend fiind sustinut in continuare de achizitiile realizate de persoanele juridice, cu o pondere in scadere, de 73%.
In ceea ce priveste segmentul autovehiculelor rulate, statistica releva faptul ca, in primele trei trimestre din 2015, acestea au consemnat un avans de 12,5%, comparativ cu perioada similara din anul precedent, respectiv circa 180.000 de unitati fata de aproximativ 160.000.
La capitolul productie nationala, in septembrie 2015, s-au inregistrat 41.784 de autovehicule, cu 18,4% mai putine decat luna similara din 2014. Per total, in perioada ianuarie - septembrie 2015, productia totala de autovehicule s-a situat la 298.355 de unitati, in crestere cu 3,8% fata de perioada similara din anul precedent. Dintre acestea, 259.570 unitati au fost produse de Dacia si 38.785 de catre Ford.
In ceea ce priveste inmatricularile auto, statistica DRPCIV releva faptul ca, in primele noua luni, acestea au ajuns la 56.839 de unitati, in crestere cu 10,23% fata de intervalul ianuarie - septembrie 2014, cand se consemnasera 51.564 de unitati.
Marcile preferate de catre soferii romani au fost, in septembrie, Dacia, cu 1.611 unitati, in crestere cu 11,49% fata de septembrie 2014, in timp ce Volkswagen s-a clasat pe locul secund, cu 649 de unitati, dar in scadere cu 20,85%, urmata de Skoda, cu 456 de unitati (-17,09%), si Ford, cu 366 de unitati (-24,85%).
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS