Wizz Air şi-a redeschis bazele de la Sibiu, Timişoara și Craiova și anunță o nouă cursă din România, din august
Wizz Air
Compania aeriană low-cost Wizz Air şi-a redeschis bazele de la Sibiu, Timişoara și, din 19 iunie, și pe cea din Craiova, informează operatorul aerian, într-un comunicat.
Potrivit sursei citate, pasagerii pot rezerva zboruri pe un total de 35 de rute către unele dintre cele mai populare ţări precum: Germania, Austria şi Elveţia.
Totodată, zborurile spre aceste ţări au fost reluate şi de la celelalte baze şi aeroporturi de unde Wizz Air operează în România.
De asemenea, odată cu deschiderea unei noi baze pe Aeroportul din Dortmund, Wizz Air a anunțat că introduce și cursa Suceava-Dortmund, începând din 3 august. Biletele au fost deja puse în vânzare, iar preșurile pornesc de la 24,99 euro/119 lei, pe sement.
"Pentru a ajuta pasagerii şi echipajul să călătorească în siguranţă şi fără griji, Wizz Air a implementat măsuri de igienă suplimentare pentru a sprijini distanţarea fizică în timpul îmbarcării şi curăţenia sporită la bord. Ca parte a măsurilor de protecţie a sănătăţii clienţilor şi a echipajului, pasagerii ar trebui să facă check-in şi orice achiziţii de servicii online, cum ar fi plata pentru bagajele suplimentare, pentru a reduce interacţiunea neesenţială la aeroport. În încercarea de a limita răspândirea posibilelor infecţii, pasagerii sunt rugaţi să respecte noile reguli de distanţare fizică atât în timpul îmbarcării, cât şi al debarcării", se menţionează în comunicat.
Reprezentanţii companiei precizează că echipajul, precum şi pasagerii, trebuie să poarte măşti pe tot parcursul zborului, deşi filtrele HEPA ale tuturor aeronavelor Wizz Air filtrează 99,97% din virusuri şi bacterii din aerul din cabină.
"Echipajul de cabină va distribui şerveţele de igienizare fiecărui pasager, în timp ce eliminarea revistelor de la bord şi încurajarea plăţii contactless în timpul cumpărăturilor la bord sunt măsuri introduse pentru minimizarea contactului fizic. Pe zborurile unde gradul de încărcare permite, echipajul va supraveghea distanţarea locurilor între pasageri. Wizz Air va continua programul său de curăţenie zilnic strict, aeronavele fiind dezinfectate în timpul nopţii, în conformitate cu indicaţiile oficiale", se mai spune în comunicat.
Cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa Centrală şi de Est operează o flotă de 121 de aeronave Airbus A320 şi A321, fiind preferată de peste 40 de milioane de pasageri până la 31 martie 2020. Wizz Air este listată la London Stock Exchange.
Wizz Air are cea mai mare comandă de avioane din familia de ultimă generaţie Airbus A320neo, care va permite companiei aeriene să îşi reducă în continuare amprenta de mediu cu 30% pentru fiecare pasager până în 2030.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS