Wizz Air introduce opt rute noi din București. Prețurile biletelor pornesc de la 119 lei, pe segment
 
                        
            Operatorul aerian Wizz Air a anunțat introducerea a opt rute noi din București, începând din luna august.        
        
	Astfel, potrivit unui anunț al companiei, cele opt destinații cu plecare din București sunt: Cagliari (Sardinia/Italia), Copenhaga, Bergen (Norvegia), Hamburg, Karlsruhe/ Baden-Baden, Memmingen (Germania), Santorini și Mykonos (Grecia).
	Biletele pentru toate rutele noi pot fi deja rezervate pe wizzair.com sau prin aplicația pentru mobil a companiei aeriene cu prețuri începând de la 119 lei, pentru un segment, cu taxa de administrate și un bagaj de mână incluse. Trollerul și orice alt bagaj de cală vor fi taxate aditional.
	“Pe măsură ce ne redeschidem treptat rutele, considerăm că este la fel de important să adăugăm oportunități noi și interesante de călătorie pentru pasagerii noștri, păstrând siguranța și confortul. Am introdus măsuri suplimentare de sănătate și siguranță pentru pasageri și echipajul de la bord, astfel încât călătoria cu Wizz Air să rămână o experiență fără griji, cu tarife mici și atractive”, a declarat George Michalopoulos, Chief Commercial Officer al Wizz Air.
	Din 2007 și până în prezent, compania aeriană a transportat peste 22 de milioane de pasageri pe rutele sale din București.

	Compania aeriană a anunțat recent o serie de măsuri de igienă crescute, pentru a asigura sănătatea și siguranța clienților și ale echipajului. Ca parte a acestor noi protocoale, pe tot parcursul zborului, atât echipajul de cabină, cât și pasagerii sunt obligați să poarte măști, echipajul de cabină având și mănuși.
	Aeronavele Wizz Air sunt supuse periodic unui proces de nebulizare performant cu o soluție antivirală și, ca urmare a programului de curățare zilnic strict al WIZZ, toate aeronavele sunt dezinfectate peste noapte cu aceeași soluție antivirală. Fiecare pasager primește la intrarea în aeronavă șervețele igienizante, revistele de la bord au fost scoase din aeronavă, iar pentru toate achizițiile de la bord se recomandă plata contactless.
	Pasagerii sunt rugați să urmeze măsurile de distanțare fizică introduse de autoritățile locale de sănătate și sunt încurajați să efectueze toate achizițiile premergătoare zborului online (de exemplu: bagaje de cală, WIZZ Priority etc.) pentru a minimiza orice posibil contact fizic la aeroport.
	Cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa Centrală şi de Est operează o flotă de 121 de aeronave Airbus A320 şi A321, fiind preferată de peste 40 de milioane de pasageri până la 31 martie 2020. Wizz Air este listată la London Stock Exchange.
	Wizz Air are cea mai mare comandă de avioane din familia de ultimă generaţie Airbus A320neo, care va permite companiei aeriene să îşi reducă în continuare amprenta de mediu cu 30% pentru fiecare pasager până în 2030.
            
                        
        
            
                    Pe acelasi subiect:
		
            
        
        
        
        	        
     stirileprotv.ro
					stirileprotv.ro VOYO
 VOYO

 RON
  RON RON
  RON RON
  RON RON
  RON (P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
                                
	(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
             ”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
                                ”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”             România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
                                
	România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
             Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
                                
	Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
             Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
                                
	Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
             Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
                                Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa             (P) De ce aleg românii să joace la pariuri
                                
	(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
             (P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
                                
	(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
             Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
                                
	Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT 
             Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
                                Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate             Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
                                Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing             Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea
                                Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea            
 Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
                Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături             Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
                                                        
	Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
                             UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
                                                        
	UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
                             Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent
                                                        
	Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent
                            



 RSS
 RSS