Tarom suspendă toate zborurile interne și pe cele spre Franța și Germania, pentru 14 zile
Tarom, ATR
Compania de stat Tarom anunță că suspendă toate cursele interne, începând de miercuri, precum și zborurile către și dinspre Franța și Germania, ca urmare interdicției impuse de autorități.
Potrivit unui anunț al operatorului, ca urmare a noilor restricții impuse pentru limitarea răspândirii infectarii cu COVID-19, compania a luat următoarele decizii:
- începând cu data de 25.03.2020, ora 12.00 (ora aterizarii), se suspendă toate cursele interne pentru următoarele 14 zile.
- începând cu data de 26.03.2020, se suspendă toate zborurile în Franța și Germania, pentru cel putin 14 zile.
“Toti pasagerii afectați de suspendarea acestor curse pot opta pentru reprogramarea pe date ulterioare a calatoriilor fara penalizare sau rambursarea integrala a biletelor/tronsoanelor neutilizate. Pentru efectuarea modificarilor va rugam sa contactati agentul emitent sau orice agentie Tarom”, a mai pecizat compania.
Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunțat marți seara ca toate zborurile efectuate de operatori economici aerieni spre Franţa şi Germania şi din aceste ţări către România se vor suspenda începând de miercuri, ora 23,00, pentru o perioadă de 14 zile.
"Măsura nu se aplică zborurilor efectuate cu aeronave de stat, zboruri de transport marfă şi corespondenţă, umanitare sau care asigură servicii medicale de urgenţă, precum şi celor tehnice necomerciale. Măsura se va aplica începând cu mâine, 25 martie 2020, ora 23,00, ora României", a spus Vela.
De asemenea, zborurile din România spre Italia și Spania sunt suspendate de săptămâna trecută.
În consecință, companiile aeriene care operează pe piața din România au anunțat măsuri de reducere sau suspendare a activității, în contextul COVID-19.
Wizz Air a anunțat că suspendă operațiunile de la Timișoara, Craiova și Sibiu, până la 1 mai.
Ryanair a oprit toate avioanele la sol, în noaptea de marți spre miercrui.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS