Primăria Capitalei reorganizează circulaţia în Piaţa Unirii. Restricții, începând de vineri
Lucrari, restrictii trafic
Primăria Capitalei demarează vineri o serie de lucrări care vizează reorganizarea circulaţiei în Piaţa Unirii.
"Primăria Municipiului Bucureşti, prin Administraţia Străzilor Bucureşti, demarează vineri lucrările de 'Modificări geometrice ale arterelor perimetrale din Piaţa Unirii în scopul creşterii capacităţii de circulaţie generală şi creării de benzi dedicate transportului public de suprafaţă'. Proiectul, care vizează reorganizarea circulaţiei în Piaţa Unirii, vizează tronsonul dintre strada Halelor şi Splaiul Independenţei, iar lucrările constau în: reconfigurarea insulei situată între strada Bibescu Vodă şi Piaţa Unirii, prin blocarea accesului din strada Bibescu Vodă, reconfigurarea alveolelor pentru staţiile STB prin delimitarea benzilor de circulaţie prin intermediul unor spaţii verzi construite cu borduri ridicate, delimitarea benzilor de circulaţie dedicate transportului în comun pe mijlocul Pieţei Unirii şi pe partea dreaptă a Splaiului Unirii, prin intermediul marcajelor şi/sau a stâlpişorilor, după caz, reconfigurarea insulelor din intersecţia Splaiul Unirii cu Splaiul Independenţei/Piaţa Unirii, respectiv dintre Piaţa Unirii şi B-dul Corneliu Coposu", se arată într-un comunicat remis de Primăria Capitalei.
Potrivit sursei citate, lucrările mai constau în crearea unei benzi auto suplimentare pe Splaiul Independenţei, prin mutarea trotuarului către parc cu 1,8 metri.
"Organizarea de şantier se va realiza cu afectarea minimă a vecinătăţilor, cât şi a circulaţiei auto şi pietonale. Durata de execuţie a lucrărilor este de două luni de la începerea lucrărilor", mai informează Primăria Municipiului Bucureşti.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS