Intrebat, intr-o conferinta de presa, cand va fi terminat lotul 3 al Autostrazii Sibiu-Orastie, premierul Victor Ponta l-a intrebat, la randul sau, pe ministrul Transporturilor, Dan Sova, prezent in sala, iar acesta a raspuns ca termenul este decembrie 2014, transmite Mediafax.

"Din pacate, compania care a executat, stiti foarte bine, a avut o problema tehnica pe sase kilometri unde s-a daramat dealul si in baza ultimelor negocieri si angajamente anul acesta vor face, fara acele noi sume de bani din partea statului roman", a spus Ponta.
 
Intrebat cand va inaugura si acest tronson de autostrada, Victor Ponta a glumit raspunzand ca in 16 noiembrie dimineata va face inaugurarea noii autostrazi si facand astfel trimitere la data alegerilor prezidentiale.
 
"Pe 15 noiembrie. Pardon. Pe 16 noiembrie o inauguram. 16 dimineata", a spus Ponta razand.
 
Contractul cu italienii de la Impregilo - Salini pentru constructia lotului 3 al autostrazii Orastie - Sibiu, cu o lungime de 22 kilometri, nu a fost reziliat de Compania de Drumuri, constructorii asumandu-si finalizarea lucrarii fara costuri suplimentare.
 
"Saptamana trecuta, Salini - Impregilo avea o serie de cereri inacceptabile si de atitudini contractuale inacceptabile pentru care noi am spus ca ori se revine in limitele contractului si se termina acest contract cu rezolvarea alunecarilor de teren fara costuri suplimentare, asa cum a spus si Comisia Europeana, asa cum au stabilit si expertii agreati de comun acord de catre parti, in caz contrar urmand sa reziliem. Pana ieri, ora 12:00, si-au dat acceptul pentru cererile formulate de catre Compania Nationala de Autostrazi", declara, marti, ministrul Transporturilor, Dan Sova, intr-o conferinta de presa.
 
Constructorul si-a asumat finalizarea a 16 kilometri neafectati de alunecarile de teren la 15 iulie, urmand ca la jumatatea lunii noiembrie sa fie incheiate lucrarile pentru diferenta de 6 kilometri cu probleme, fara costuri suplimentare pentru CNADNR, potrivit sursei citate.
 
Contractul pentru acest tronson a fost semnat in mai 2011, avand o valoare de 182,9 milioane euro. CNADNR a inaugurat la finele anului trecut loturile 1,2 si 4 ale acestei autostrazi, cu o lungime totala de 60,5 kilometri, realizate in urma unei investitii totale de 1,46 miliarde lei (326,5 milioane euro), fara TVA.
 
Directorul CNADNR, Narcis Neaga, declara in decembrie ca tronsonul trei va fi deschis in septembrie 2014, deoarece pe acest lot au aparut "probleme tehnice grave", respectiv alunecari de teren.
 
Ministrul Transporturilor declara recent ca acordul pentru acest lot ar putea fi reziliat daca Impregilo - Salini nu vor accepta sa finalizeze lucrarile in bugetul contractat initial.