Ponta catre Mazare: "Cu Portul Constanta facem ce am vorbit". O parte din actiunile portului vor fi listate la bursa
Port Constanta. Sursa foto: Mediafax
Premierul Victor Ponta a spus, joi, la Constanta, ca procedura de transfer a actiunilor Portului Constanta catre Consiliul Local va continua, chiar daca exista riscul "sa se supere" anumite persoane, el sustinand ca portul se va dezvolta mai bine dupa ce o parte din actiuni vor fi listate la bursa.
Premierul Victor Ponta a sustinut ca Portul Constanta se va dezvolta mai bine dupa ce o parte din actiuni vor fi listate la bursa si autoritatile locale vor mai primi actiuni pe langa cele detinute deja, transmite Mediafax.
"Cu portul facem ce am vorbit. Se supara, nu stiu cine se supara, dar eu cred ca este mai bine sa avem mai mult capital privat si mai multi investitori, iar toti banii ii lasam pentru investitii, nu-i luam la buget", a declarat Victor Ponta.
Intrebat de jurnalisti cine ar putea sa se supere, premierul a spus ca presedintele Traian Basescu ar putea fi una dintre aceste persoane. "Nu stiu, domnul Basescu, cineva, dar nu stiu de ce sa se supere pentru ca e vorba de dezvoltarea portului", a afirmat premierul.
El a completat precizand ca scoaterea pe bursa a 15% din actiunile portului inseamna transparenta si ca aceasta procedura va fi similara cu cea realizata in cazurile Transgaz, Transelectrica si Romgaz.
"E vorba de privatizare de 15% din ce are Guvernul Romaniei in acest moment, sa le scoatem pe bursa in asa fel incat sa avem la Portul Constanta o treime capital privat, ceea ce, cred eu, e foarte bine, pentru ca asta inseamna listarea pe bursa, inseamna capital privat, inseamna investitii, inseamna transparenta, lucrul cel mai important transparenta. Cum am facut cu Transgazul, Transelectrica si Romgaz si s-a dovedit un model de succes", a afirmat Ponta.
Premierul a mentionat ca au inceput deja procedurile pentru aceasta operatiune si a dat asigurari ca Guvernul nu va lua banii pentru cele 15% din actiuni, urmand sa ii lase in companie pentru investitii.
"Domnul Sova a dat drumul la proceduri, dureaza lucrul acesta, pentru ca le facem conform tuturor procedurilor europene. Nu vreau sa luam bani pentru cele 15% actiuni, sa-i luam la buget ca sa-i cheltuim imediat. Ideea este ca si la celelalte companii, sa ramana in companie pentru investitii de dezvoltare si in acest fel, cu un management privat, cu capital privat, cu bani de investitii, cu fonduri europene, inseamna ca portul se poate dezvolta in continuare", a spus Victor Ponta la Agigea.
El a reluat acest subiect si in cadrul vizitei facute ulterior la Mamaia, spunand ca este normal ca autoritatile locale sa aiba actiuni la port si sa aiba un cuvant de spus in legatura cu acesta.
"Portul asta parca e undeva la Botosani sau la Satu Mare. E la Constanta, normal ca oamenii din Constanta sa aiba si ei un cuvant de spus si o participare, la fel si Guvernul, la fel si capitalul privat, si un beneficiu. Domnul Sova a dat drumul la proceduri, stabilisem acest lucru si cu doamna ministru Manescu, dar nu am mai reusit sa dam drumul atunci la proceduri si l-a dat domnul Sova. Autoritatile locale, cu privatii si Guvernul vor avea mai multa minte si vor dezvolta portul mai bine decat l-a dezvoltat Guvernul in ultimii 20 de ani sau cum nu l-a dezvoltat Guvernul, oricare a fost el, in ultimii 20 de ani", a spus Ponta la Mamaia.
Presedintele Basescu a declarat, joi, ca "marele barcagiu" Victor Ponta s-a dus la mare sa manance mazare, sa-i dea portul, pentru ca e ultimul lucru pe care nu il avea "mascariciul national" pe litoral si l-a acuzat pe premier ca este "un supus al doua linii negative", baronii si trusturi media.
"Marea problema a PSD este ca el, ca partid mare, nu are un comportament democratic. Este exact mesajul pe care ni l-au dat si americanii, dar pe care il gasiti in Strategia de aparare a Romaniei, si anume controlul grupurilor nelegitime asupra deciziei guvernamentale. Asta se intampla in PSD. Acum, marele barcagiu Ponta s-a dus la mare sa manance mazare, sa-i dea portul, pentru ca e ultimul lucru pe care nu il avea mascariciul national pe litoral. Nu e in regula", a spus Basescu, intr-o emisiune la B1 TV.
El a mai declarat ca "apararea baronilor adusi in fata procurorilor, pozitiile extrem de ferme ale lui Ponta de a sustine acest baronet corupt sunt semnul ca Romania risca sa intne sub controlul politic al unor grupari nelegitime".
Prim-vicepresedintele PDL Catalin Predoiu a declarat, joi, ca Guvernul pregateste adoptarea unei hotarari prin care 13% din actiunile Portului Constanta vor fi transferate gratuit la Consiliul Local Constanta, el avertizandu-l pe premierul Ponta ca va intra in puscarie daca va semna aceasta hotarare.
Ministerul Transporturilor intentioneaza sa cedeze 13% din actiuni Primariei Constanta si sa listeze pe bursa o participatie de 14% din capital.
"In acest fel vom avea un echilibru perfect intre autoritatea centrala si autoritatea locala, adica Ministerul Transporturilor va avea 33%, Primaria Constanta va avea 33%, asigurand in acest fel egala reprezentare a intereselor centrale si locale in portul Constanta, 34% ajungand in sfera privata. (...) Avantajul scoaterii pe bursa a 14% este reprezentat de transformarea Administratiei Portului Constanta in companie publica, ceea ce presupune transparentizarea tuturor operatiunilor, pentru ca fara aceasta transparentizare nu este posibila listarea pe bursa. Acest lucru va duce in mod evident la cresterea investitiilor in portul Constanta si in mod inevitabil la cresterea activitatii economice a operatorilor privati", a declarat la finele lunii martie ministrul Transporturilor, Dan Sova.
La inceputul lunii aprilie, consilierii locali si-au dat acordul pentru preluarea a inca 13 la suta din actiunile Administratiei Porturilor Maritime Constanta, doar consilierii PNL si PDL votand impotriva.
Primarul Radu Mazare spunea ca a convocat aceasta sedinta de indata deoarece reprezentantii Ministerului Transporturilor i-au spus ca este nevoie de acest acord al Consiliului Local cat mai repede.
In 17 aprilie, Consiliul Local Constanta l-a desemnat pe reprezentantul sau in AGA Companiei Nationale Administratia Porturilor Maritime sa verifice nivelul chiriilor in port pentru a vedea daca sunt operatori care platesc mai putin decat altii.
"Consiliul Local a dat mandat reprezentantului sau in Adunarea Generala pentru cele 20 la suta de procente pe care le avem ca sa studieze nivelul redeventelor, a chiriilor intrucat sunt informatii publice si eu am spus, la randul meu, ca se platesc chiriile de acum 15-20 de ani, infime si ca ele trebuiau actualizate conform rapoartelor de evaluare, impactul pe care neactualizarea acestor chirii l-a avut asupra profitului Administratiei Portului si implicit a celor 20 la suta pe care le avem noi, Consiliul Local, si 60 la suta pe care le are ministerul", declara Radu Mazare.
De asemenea, reprezentantul CLM in Adunarea Generala a Actionarilor de la CNAPMC va verifica si daca sunt operatori privilegiati, care au concesionat pe 50 de ani in conditiile in care in prezent aceste contracte nu se pot face pe o perioada mai mare de 20 de ani.
In cadrul sedintei Consiliului Local a fost votat un proiect de hotarare prin care CLM solicita Ministerului Transporturilor transferul unui pachet de 13 la suta din actiunile APMC.
In prezent, Ministerul Transporturilor este actionar majoritar la Administratie Porturilor Maritime Constanta, cu 60 la suta din actiuni, Fondul Proprietatea detine 20 de procente si tot 20 de procente are si Consiliul Local Municipal.
Pe acelasi subiect: