Al treilea cel mai aglomeat aeroport al Europei, blocat aproape complet. KLM anulează 159 de zboruri, din cauza unei furtuni care va lovi marţi Olanda
Compania aeriană olandeză KLM a decis să anuleze 159 de zboruri europene programate pentru ziua de marţi, spre şi dinspre aeroportul Schiphol din Amsterdam, din cauza unei furtuni care este programată să lovească marţi Olanda, transmite Reuters.
Din cauza vântului puternic "va fi utilizată doar o singură pistă" la aeroportul Schiphol din Amsterdam, a precizat KLM, partea olandeză a alianţei Air France-KLM, scrie Agerpres.
KLM a precizat că pasagerii afectaţi au fost informaţi despre anularea zborurilor şi redirecţionaţi, dar i-a sfătuit totuşi pe pasageri să urmărească informaţiile publicate pe pagina de Internet KLM.com pentru ultimele informaţii cu privire la situaţia zborurilor.
Administraţia de meteorologie din Olanda a emis un cod galben de furtună pentru ziua de marţi, în zona de vest şi nord a ţării fiind preconizate vânturi puternice care pot ajunge la viteze de până la 100 de kilometri pe oră. Din cauza furtunii, aterizările şi decolările de pe aeroportul Schiphol vor fi mai mici decât în mod normal.
Cu 68 de milioane de pasageri în 2017, aeroportul Schiphol din Amsterdam a fost al treilea cel mai mare aeroport din Europa, după aeroportul londonez Heathrow cu 78 de milioane de pasageri şi aeroportul Charles de Gaulle din Paris cu 69 de milioane de pasageri.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS