EADS si-a dublat profitul in primul semestru, ca urmare a comenzilor record pentru Airbus
EADS si-a dublat profitul in primul semestru si a imbunatatit estimarile pentru acest an, dupa ce Airbus a marit productia de avioane si preturile, in urma atragerii unui numar record de comenzi, relateaza Bloomberg.
Actiunile EADS, cel mai mare grup de aeronautica si aparare din Europa, au crescut cu 8% dupa ce compania a anuntat un profit inainte de deducerea dobanzilor si taxelor in valoare de 1,4 miliarde de euro, in crestere de la 723 milioane de euro in urma cu un an. Rezultatul exclude elementele exceptionale si influenta cursului valutar.
Veniturile au avansat cu 14%, la aproape 25 de miliarde de euro.
"Sunt date bune, sustinute de livrarile Airbus si nivelul preturilor, dar si de Eurocopter, care a obtinut marje impresionante", a declarat Yan Derocles, analist la compania Oddo Securities din Paris.
EADS a imbunatatit estimarile privind profitul anual de la 2,5 miliarde de euro la 2,7 miliarde de euro, chiar daca a bugetat costuri de 124 milioane de euro din cauza unei intarzieri de trei luni in productia aeronavei A350.
Derocles a aratat ca acest cost, alaturi de un altul legat de remedierea unor fisuri aparute la aripile unor avioane A380, corespunde estimarilor analistilor.
Pentru aceste reparatii, EADS a bugetat in trimestrul al doilea cheltuieli de 23 de milioane de euro. Alte 80 de milioane de euro pentru aceste costuri vor fi incluse in rezultatele din semestrul al doilea, dintr-un total de 260 de milioane de euro anuntate initial pentru 2012.
Airbus genereaza circa doua treimi din veniturile EADS si trebuie sa livreze in acest an 580 de avioane, cu 10 mai multe decat planificase initial.
Pe acelasi subiect: