Confruntarea gigantilor cu aripi. Boeing ar putea detrona Airbus din pozitia de lider in productia de avioane
Boeing a livrat mai multe avioane decat Airbus in primul trimestru si ar putea deveni in 2012 cel mai mare producator de aeronave la nivel mondial, pentru prima oara in ultimii noua ani, potrivit Reuters.
Compania europeana Airbus a auntat vineri o crestere de 10% a livrarilor in primul trimestru, la 131 de avioane, comparativ cu intervalul similar din anul trecut.
Grupul american Boeing a raportat joi ca in primul trimestru a livrat 137 de aeronave, cu 32% mai mult fata de anul precedent.
Ambii producatori majoreaza productia celor mai bine vandute modele, Boeing 737 si Airbus A320, pentru a acoperi cererea venita in special din Asia.
Boeing a reusit sa devanseze Airbus in primul trimestru dupa ce a lansat la sfarsitul anului trecut doua noi modele a caror productie fusese mult intarziata, 787 Dreamliner si versiunea imbunatatita a aeronavei 747.
Astfel, analistii anticipeaza ca Boeing va reusi sa livreze mai multe avioane in 2012 decat Airbus, detronand producatorul european de avioane detinut de grupul EADS pentru prima oara in ultimii noua ani.
Boeing a livrat sase aparate 747-8 si cinci avioane Dreamliner. Airbus a furnizat patru aeronave A380, toate in ianuarie-februarie, si a inceput in aceasta saptamana asamblarea primului avion A350, care reprezinta raspunsul companiei europene la modelul Boeing 787. Aeronava A350 ar trebui sa intre in circulatie la jumatatea lui 2014.
Airbus a ramas in urma Boeing in primul trimestru si in privinta noilor comenzi atrase, in numar de 90. Boeing a vandut in schimb 412 avioane, datorita cererii mari pentru noua versiune a avionului 737, cu un consum redus de carburant.
Ambii producatori de avioane incaseaza majoritatea veniturilor la livrarea avioanelor. Cele doua companii domina piata aeronautica mondiala cu o valoare estimata la 100 de miliarde de dolari pe an.
Pe acelasi subiect: