Dăncilă vrea să înființeze un departament pentru infrastructură în subordinea prim-ministrului și să-l demită pe șeful de la CNAIR. Ce salariu are Narcis Neaga
Narcis Neaga
Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Narcis Neaga, a câştigat anul trecut, în 8 luni, 179.134 lei (38.000 euro), aproape 22.400 lei (4.740 euro) lunar, potrivit declaraţiei de avere desecretizate, publicate pe site-ul companiei.
Desecretizarea veniturilor a fost făcută luni, după ce G4Media.ro a scris, duminică, despre faptul că Neaga şi-ar fi ascuns, în declaraţia de avere, veniturile încasate de la instituţia pe care o conduce, scrie News.ro.
Potrivit declaraţiei de avere, Neaga a câştigat anul trecut, din 7 mai, când a fost numit şeful CNAIR, 179.134 lei (38.000 euro).
Premierul Viorica Dăncilă a declarat, duminică seara, la Antena 3, că ia în calcul crearea unui departament pentru infrastructură care să funcţioneze în subordinea prim-ministrului României şi că ia în calcul eliberarea din funcţie a lui Narcis Neaga, directorul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Întrebată dacă îl va elibera din funcţie pe Narcis Neaga, directorul CNAIR, premierul Viorica Dăncilă a declarat că ia în calcul acest lucru, având în vedere că nu s-a mai deschis circulaţiei niciun kilometru de autostradă, în România.
”Iau în calcul şi acest lucru, eliberarea din funcţie a domnului Neaga. Legat de autostrăzi, voi face un departament pentru infrastructură, pentru investiţii, în subordinea primului ministru. Pentru că văd că fiecare au venit cu promisiuni, au spus că facem 100 de kilometri, facem 60 de kilometri. Nu pot să îmi asum până nu voi face acest departament şi în fiecare săptămână membrii departamentului vor veni cu raportări asupra obiectivelor”, a declarta primul ministru.
Dăncilă a mai subliniat că acest nou departament va răspunde nu numai de autostrăzi, ci şi de alte proiecte mari, cum ar fi construcţia de spitale.
Narcis Neaga a fost numit la conducerea Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) în 12 mai 2018. Neaga a mai ocupat poziţia de director general al CNADNR în perioada 2012 - 2015, companie care a fost reorganizată în 2016, sub Guvernul tehnocrat, şi redenumită Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Neaga a fost cercetat de DNA într-un dosar penal care avea ca obiect autostrada Sibiu - Orăştie, însă, pe 2 martie 2018, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au decis clasarea dosarului în care acesta a fost cercetat pentru abuz în serviciu în legătură cu un contract privind autostrada respectivă, pe motiv că faptele nu sunt prevăzute în legea penală, declarau, la acea vreme, surse judiciare, citate de Agerpres.
Mai multe despre:
#Narcis Neaga#CNAIR
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS