Cum era să rămână Tarom cu toate avioanele la sol, pentru prima dată în istorie. Ședință de urgență azi-noapte pentru înlocuirea conducerii, care a redus din pierderile companiei
Tarom
Adunarea Generală a Acţionarilor la Tarom a avut loc miercuri noapte, pentru a alege un nou Consiliu de Administrație și un nou director general, compania de stat fiind în situația inedită de a rămâne cu toate avioanele la sol.
Potrivit unor surse citate de Agerpres, Florin Susanu este singura propunere a Consiliului de Administraţie la şefia operatorului Tarom.
"Şedinţa Consiliului de Administraţie este încă în desfăşurare. Deocamdată, Florin Susanu este singura propunere pentru un mandat de director general interimar pe patru luni, cu posibilitate de prelungire cu încă două luni la Tarom", au precizat sursele.
Susanu a mai ocupat funcţia de director general provizoriu al companiei Tarom, cu un mandat iniţial de o lună, el fiind numit în această poziţie pe data de 21 august 2017, după demisia lui Eugen Davidoiu.
Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat, miercuri, că noul director general al Tarom va fi un om din domeniu, un om de meserie, care va ţine cu compania aeriană.
Potrivit acestuia, miercuri seara urma să fie ales un nou Consiliu de Administraţie la Tarom, din care vor face parte "oameni cu greutate din aviaţie, oameni care vor să salveze compania".
"Exact acum, în acest moment, se desfăşoară Adunarea Generală a Acţionarilor la Tarom şi vom avea un nou CA în seara asta. La ora 21:00 a început AGA. Vom avea oameni în Consiliul de Administraţie, oameni cu greutate din aviaţie: domnul Sorin Stoicescu, domnul George Rotaru, directorul de la Aeroclubul României. Oameni care vor să salveze Tarom, pentru că este foarte important ce vreau să vă spun în acest moment: din păcate, Tarom - eu am spus şi în primul mandat, a fost unul dintre obiectivele de suflet, că suntem români, este un simbol naţional pe care eu mi l-am asumat şi am spus că voi face tot ce îmi stă în putinţă să salvăm compania asta, vorbesc despre reducerea pierderilor - din păcate, acum trebuie să o salvăm, pentru că eu îmi amintesc când eram în 2017 ministru şi ştiţi că mă critica domnul Tudose (fostul premier Mihai Tudose - n. r.) vizavi de pierderile de la Tarom, deşi eu preluasem un program de zbor de la guvernul anterior - dar asta nu e o scuză - ştiţi că am adus cele două aeronave ca să unificăm, ştiţi că voiam să aduc la sfârşitul anului încă două aeronave de lung curier, să redeschid relaţiile...domnul Tudose, mie, în timpul mandatului meu, mi-a sugerat să îl aducem pe domnul Wolf la Tarom, că este o variantă. Eu nu am fost de acord să îl pun la Tarom şi l-a pus dânsul. După ce am plecat, nu ştiu ce s-a întâmplat. Mă rog, l-a pus, asta ştim cu toţii că l-a pus şi vedem unde a ajuns Tarom-ul", a afirmat Cuc, la TVR 1, potrivit Agerpres.
Anterior, în cursul zilei de miercuri, deputatul PNL Marius Bodea anunța că Tarom poate rămâne în zilele următoare fără certificatul de operator aerian emis de Autoritatea Aeronautică Civilă Română, deoarece Guvernul a provocat o criză în conducerea companiei.
Bodea, care este secretar al Comisiei de Transporturi din Camera Deputaților, susținea într-un comunicat că, joi, 21 martie, "încetează de drept mandatul Directorului General al Tarom, iar un interimar nu poate fi numit din cauza faptului că operatorul aerian deținut de statul român nu mai are nici Consiliu de Administrație".
Potrivit lui Bodea, în lipsa unui „Accountable Manager“, în cazul de față un Director General, Autoritatea Aeronautică retrage certificatul de operator aerian companiei Tarom.
„O asemenea situație dramatică nu a mai existat niciodată în istoria de 64 de ani a companiei Tarom! Întinderea prejudiciului ca urmare a unei asemenea lovituri este greu de calculat, iar pasagerii vor putea cere despăgubiri de ordinul milioanelor de euro. Nu mi-am închipuit niciodată că o luptă internă între clanurile din PSD va produce ca victimă chiar o companie-fanion românească, cum este Tarom”, a mai precizat deputatul.
De cealaltă parte, șeful de la Transporturi susține că a înlocuit conducerea de la Tarom din cauza incompetenței, precizănd că, atunci când a plecat de la minister, Tarom avea în cont în jur de 80 de milioane de dolari, iar acum au rămas în jur de 14 milioane de dolari.
"Mare atenţie la ce vă spun acum! Săptămâna trecută, eram în birou cu un secretar de stat pe aviaţie, care poate să vă şi confirme, mă trezesc cu un membru din CA, care a fost revocat vineri, şi îmi spune: 'Păi, ştiţi că noi am vrut să facem treabă la Tarom, că pe mine m-a pus domnul Tudose să intru la Tarom în CA'. Deci, eu înţeleg că am avut un salvator la Tarom care s-a numit domnul Tudose, care a pus o echipă a dânsului şi am ajuns cu Tarom-ul - m-am uitat şi eu pe câteva cifre, aştept acum să-mi parvină raportul de la Corpul de Control al prim ministrului - când m-am uitat şi eu pe cifre, eu când am plecat de la Tarom, Tarom-ul avea în cont undeva la 80 de milioane de dolari. Acum are undeva la 14 milioane. Eu am avut o discuţie cu domnul Wolf, care mi-a spus că sunt pierderi la combustibili, sunt pierderi peste tot, toată lumea e vinovată, mai puţin el. Eu n-am nicio problemă, poate omul are dreptate. Dar, aşa cum domnul Tudose l-a girat pe domnul Wolf - şi am înţeles că a girat şi alţi membri din CA - unul dintre ei a venit şi mi-a spus mie şi domnului Titea - domnul Titea e secretar de stat şi vă poate confirma. Ei, de acum înainte intrăm noi cu oameni din aviaţie cum trebuie, ca să relansăm Tarom-ul, pentru că mă sună piloţii şi îmi spun: 'Domnul ministru, vă rugăm, faceţi ceva, interveniţi! Ei, am luat şi eu să văd ce a făcut CA-ul ăsta până acum de când a fost numit pe 109 şi am întrebat: 'Aveţi şi voi un program de performanţă, aveţi ceva depus!'. 'Da, că am depus drafturi', tot veneau să-mi explice cât au muncit, dar nimic concret. Nu am văzut restructurare, n-am văzut un program concret de relansare din punct de vedere comercial", a detaliat Răzvan Cuc.
Întrebat despre cuantumul indemnizaţiei membrilor CA, ministrul a spus că este undeva la 6.500 de lei net. De asemenea, ministrul a dat asigurări că noul director al Tarom va fi un om din domeniu, care "va ţine cu Tarom-ul".
"Noul director general de la Tarom va fi mâine...(joi, n.red.) va fi un om care va ţine cu Tarom-ul, este din domeniu. Dacă vi-l spun acum până mâine ştiţi ce se întâmplă? O să vedeţi că este un om de meserie. Eu vă spun atât: ce a fost până acum, a fost la Tarom epoca lui Tudose", a mai spus el.
Wolff Werner-Wilhelm a fost numit în funcţia de director general interimar al Tarom în 20 noiembrie 2017. Tarom a revenit pe profit în 2018 și a transportat cu 20% mai mulți pasageri, record al ultimilor 10 ani. Anul trecut, în timpul mandatului lui Wolff, Tarom şi-a majorat cu 1,4% cota de piaţă în România, prin creşterea cu 40% a numărului de pasageri pe rute interne, faţă de anul 2017.
Transportatorul de stat a raportat vânzări mai mari cu 49,63 milioane de dolari faţă de 2017 (+21%), iar veniturile totale sunt de asemenea pe plus cu 21%, ajungând la 1,41 miliarde de lei. Totodată, pentru prima lună a anului curent, operatorul naţional aerian a raportat o creştere cu 25% a afacerilor faţă de aceeaşi lună a anului precedent şi venituri totale mai mari cu peste 19 milioane de lei.
Tarom îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor şi este membră a Alianţei SkyTeam din 25 iunie 2010. Compania operează peste 50 de destinaţii proprii şi destinaţii deservite de partenerii code share.
Compania deţine una dintre cele mai tinere flote din Europa, alcătuită din 23 de aeronave, şi este membru al Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Aerieni (IATA) din 1993.
Pe acelasi subiect: