CNAIR a inaugurat 21 km de autostradă, dar cu restricții de viteză și de tonaj. Guvernarea PSD reziliase contractul
CNAIR a inaugurat, luni, 21,1 kilometri din lotul 3 al autostrăzii Lugoj-Deva, porţiunea dintre Ilia şi Holdea, a anunţat ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Lucian Bode.
"Începând de astăzi, în România, sunt daţi în operare 857,5 kilometri de autostradă şi drum naţional în regim de autostradă. Astăzi, CNAIR va da în trafic cei 21,1 kilometri din lotul 3 al autostrăzii Lugoj-Deva, vorbim de porţiunea dintre Ilia şi Holdea", a declarat Bode, la începutul şedinţei de Guvern.
El a precizat că este vorba despre un contract de 580 de milioane de euro plus TVA din fonduri europene nerambursabile, semnat în 2013 şi nefinalizat la termen în 2016. Contractul a fost reziliat în august 2019, la stadiul fizic de 97% şi stadiul financiar - 94%, a completat ministrul.
"Aşadar, am preluat un contract reziliat, iar din 4 noiembrie şi până astăzi am executat trei expertize - la drum, la poduri şi la consolidări. Am contractat şi executat lucrările indicate în expertiză la podul peste Mureş. (...) Am recepţionat breteaua Holdea, aproximativ 800 de metri, iar astăzi dăm în trafic acest tronson de autostradă, deocamdată cu restricţii de viteză, 80 km/oră şi de tonaj, 7,5 tone", a explicat Lucian Bode.
El a adăugat că a fost încheiat un protocol cu Poliţia Rutieră pentru managementul de trafic pentru acest tronson de autostradă şi a fost încheiat şi un contract pentru deszăpezire.
De ce a reziliat ministrul Cuc contractul
În luna august, deși autostrada Lugoj - Deva este aproape terminată și plătită, Compania Națională pentru Administrarea Infrastructurii Rutiere a reziliat contractul. Oficialii acuzau firma de construcție că ar fi turnat mai puțin asfalt decât era prevăzut în contract și ar fi umflat prețul lucrărilor.
Constructorul a transmis că Ministerul Transporturilor a reziliat contractul în mod abuziv şi ia în calcul să acţioneze statul român în judecată.
În timpul construcţiei tronsonului 3 al autostrăzii Lugoj - Deva, de 21 de kilometri, au apărut nenumărate fisuri, terasamentul s-a prăbuşit, iar asta s-ar putea repeta după deschidere, se tem şeful Companiei pentru Administrarea Infrastructurii Rutiere şi ministrul Transporturilor.
Oficialii susţin că, în unele locuri, constructorul ar fi turnat un strat de asfalt şi cu 2 centimetri mai subţire, iar preţul unor poduri ar fi fost umflate. Şefii de la transporturi afirmă că ar fi descoperit în total 60 de probleme. Ciudat este că au aflat de ele abia acum când lotul este aproape finalizat. Ministrul Transporturilor spune că reprezentantul statului pe şantier, un inginer consultant, le-a transmis rapoarte false.
Pentru toate problemele de pe autostradă, constructorul a fost amendat cu 73 de milioane de euro. În plus, ministrul de la acea vreme, Răzvan Cuc, şi directorul actual al CNAIR i-au cerut constructorului 8 ani de garanţie în loc de 4 cât prevedea iniţial contractul.
Pe de altă parte, şi constructorul Lotului 3 a reacţionat în acest caz şi a transmis că Ministrul Transporturilor a reziliat contractul într-un mod abuziv şi surprinzător. Firma spaniolă susţine că, pe toată perioada colaborării, instituţiile din România i-au pus piedici, iar CNAIR a întârziat cu autorizațiile de construcție şi a blocat plăţile.
COMSA Corporacion, constructor: “Domnul ministru Cuc a decis, fără bază legală rezilierea contractului. Am avut întotdeauna deschiderea de a continua și finaliza acest proiect, chiar dacă asta a însemnat pierderi pentru noi. Acest blocaj inventat de autoritățile române din cine știe ce motive obscure, ne determină să ne gândim foarte serios să facem plângeri penale și să acționăm statul român în judecată.”
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS