Ministrul Transporturilor a anunțat data la care se va putea circula pe lotul 3 al Autostrăzii Lugoj-Deva
Autostrada Lugoj-Deva
Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a afirmat, joi, că lotul 3 al Autostrăzii Lugoj-Deva, pentru care statul român a reziliat recent contractul cu constructorul spaniol, fiind preluat de către CNAIR, va fi deschis circulaţiei la sfârşitul lunii septembrie.
"Lotul 3 va fi deschis, undeva, la sfârşitul lunii septembrie. A fost preluat de către CNAIR. Se fac lucrările. Va fi dat în trafic la sfârşitul lunii septembrie, deci acei 44 de kilometri (pe loturile 3 şi 4 - n.r.) vor fi în integralitate deschişi. Se va circula de la Sibiu la Nădlac la profil de autostradă", a declarat ministrul Transporturilor, aflat în inspecţie în judeţul Alba pe şantierul Autostrăzii Sebeş-Turda, potrivit Agerpres.
Totodată, Răzvan Cuc a precizat că lotul 1 al Autostrăzii Sebeş-Turda se va da în circulaţie, la fel cum se va da şi la lotul 3 Lugoj-Deva.
Lotul 4 al Autostrăzii Lugoj-Deva, între Şoimuş şi Ilia, în lungime de 22,14 kilometri, a fost deschis traficului la mijlocul lunii august.
Pentru lotul 3, între Ilia şi Holdea, în lungime de 21,14 kilometri, statul român a reziliat contractul şi a decis ca CNAIR să facă în regie proprie lucrările ce mai trebuiau executate de constructorul spaniol.
Constructorul lotului 3 a anunţat că se gândeşte "foarte serios" să facă plângeri penale şi să acţioneze statul român în judecată, considerând că ministrul Transporturilor a reziliat contractul într-un mod abuziv.
Reprezentanţii constructorului spun că proiectul construirii lotului 3, în lungime de 21,14 kilometri, după o colaborare "extrem de dificilă" cu CNAIR, a fost finalizat şi se aştepta recepţia lucrărilor şi punerea în funcţiune.
Constructorul a anunţat în 12 august că lucrările aferente proiectului au fost finalizate şi că nu există impedimente de ordin tehnic sau contractual pentru ca CNAIR să nu efectueze recepţia proiectului şi punerea sa în funcţiune, iar finisajele actuale sunt în afara corpului autostrăzii şi se pot executa fără a încurca traficul, ceea ce înseamnă că nu împiedicau recepţia lucrării.
Mai multe despre:
#autostrada Lugoj-Deva#Ministerul Transporturilor
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS