Aproape 15 km din Lotul 1 Sebeş-Turda, deschiși traficului după şase ani de la demararea lucrărilor. Când va fi gata întreaga autostradă
Autostrada
Cea mai mare parte din Lotul 1 al Autostrăzii Sebeş-Turda, respectiv 14,8 din cei 17 kilometri, a fost deschisă traficului în după-amiaza zilei de joi, după şase ani de la demararea lucrărilor şi o întârziere de patru ani faţă de planificarea iniţială.
"Parcursul acestui proiect a fost unul din care avem multe de învăţat în ceea ce priveşte implementarea unui proiect de anvergură. Au existat multe blocaje şi probleme nesoluţionate la timp, care au împins cu mult termenul de finalizare. Din păcate, în România, construcţia obiectivelor de infrastructură depăşeşte, de cele mai multe ori, termenele contractuale. În cazul Lotului 1 din Sebeş - Turda, acesta trebuia finalizat în anul 2016. A fost aprobată o extensie de timp de doi ani şi iată că am ajuns în 2020 să dăm în trafic un obiectiv după şase ani de la semnarea contractului şi nici acum în integralitate", a declarat ministrul Lucian Bode, potrivit Agerpres.
El a adăugat că, pentru a fi eliminate toate blocajele din calea unui proiect, este nevoie de o "capacitate administrativă ridicată" a instituţiilor statului responsabile de implementarea acestor proiecte.
"Este vital să avem o colaborare eficientă între instituţiile statului implicate în avizarea şi derularea unui proiect pentru a nu ne mai întâlni cu situaţii în care relocarea a patru stâlpi de înaltă tensiune de pe amplasamentul unui obiectiv de infrastructură să dureze patru ani. A fost cazul, din păcate, aici, pe Lotul 1. (...). În iunie s-a reuşit eliminarea acestui blocaj de patru ani. Este inadmisibil şi nu mai putem tolera o asemenea colaborare defectuoasă între instituţiile statului care au obligaţia să colaboreze", a spus ministrul.
Lucian Bode a apreciat faptul că antreprenorul italian s-a "mobilizat exemplar" în ultimele săptămâni.
"Faptul că azi reuşim să dăm în trafic un obiectiv de infrastructură mare mult aşteptat de români, mă refer la Lotul 1 din A10 Sebeş - Turda, este rezultatul unei munci asidue, a unei implicări serioase din partea CNAIR, a antreprenorului, a subcontractorilor acestuia. (...). Concluzia este doar una: se poate şi în România să construim infrastructură de transport într-un ritm accelerat. Ultimele săptămâni pe Lotul 1 au fost intense. Antreprenorul s-a mobilizat exemplar", a susţinut ministrul.
În altă ordine de idei, ministrul a afirmat că pe cei peste 24 de kilometri din Lotul 2, dintre Alba Iulia şi Aiud, lucrurile "nu stau" aşa cum şi-ar fi dorit şi că acest coridor de transport va fi "finalizat în integralitate" în anul 2021.
"Îmi doresc (...) ca până la sfârşitul lunii mai, anul viitor, să recepţionăm în integralitate cei 41 de km de Autostradă (loturile 1 şi 2 - n.r.)", a conchis Bode.
Lotul 1 al Autostrăzii Sebeş-Turda, în lungime de 17 kilometri, este executat de Asocierea Impresa Pizzarotti & C SPA Pomponio Construcţii SRL. Valoarea lucrărilor se ridică la 541,739 milioane de lei, fără TVA. Stadiul fizic actual este de 92,60%, urmând ca în aprilie să fie finalizat contractul, potrivit informaţiilor postate pe site-ul CNAIR.
Stadiul fizic actual la Lotul 2, în lungime de 24,25 kilometri, este de 78,10%. Lucrările sunt executate de Asocierea Aktor Technical Societe Anonyme (Aktor S.A.) - SC Euro Construct Trading 98 SRL. Valoarea se ridică la 549 milioane de lei.
Ambele loturi sunt finanţate prin Fondul de coeziune (85%) şi din bugetul de stat (15%). Loturile 3 şi 4 ale Autostrăzii Sebeş - Turda au fost date în circulaţie în 2018. Lucrările au demarat în 2 decembrie 2014.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS