Loturile 3 şi 4 ale autostrăzii Sebeş-Turda, date luni în folosință. Însumează peste 28 km şi asigură legătura între Aiud şi Turda
Lotul 4 al autostrăzii Sebeş - Turda a fost recepţionat, iar acum se semnează procesul verbal, a declarat, luni, directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Narcis Neaga.
"Loturile 3 şi 4 ale autostrăzii Sebeş-Turda vor fi deschise astăzi. Lotul 4 a fost recepţionat, acum se semnează procesul verbal. Urmează să fie şedinţă pentru lotul 3, iar comisia de inspecţie va decide, însă nu văd motive pentru o decizie negativă", a precizat Neaga, citat de Agerpres.
În urmă cu câteva zile, ministrul Transporturilor, Lucian Şova, a declarat că pe lotul 3 al autostrăzii Sebeş-Turda au fost descoperite neconformităţi, care sunt în curs de remediere, iar acesta şi lotul 4 ar putea fi recepţionate în cursul acestei săptămâni, în timp ce loturile 1 şi 2 vor fi deschise în vara anului viitor.
"Sunt două loturi despre care se spune că sunt gata de mult timp (...) Am controlat la Sebeş-Turda lotul 3 şi s-au descoperit o serie de neconformităţi pe care azi constructorul le remediază. Este vorba de nişte frezări, de turnat asfalt din nou. Este vorba, de asemenea, de prelungirea unor termene de garanţie. La lotul 4 se ajunge la 10 ani, de la 4 ani, la lotul 3 se ajunge de la 4 la 6 ani şi, pe un anumit segment, de asemenea la 10 ani, pentru că există suspiciunea că ar trebui să responsabilizăm mai mult constructorii şi în aceste luni acest lucru am făcut. Am negociat cu ei, pentru că din dronă arătau minunat însă pe şosea erau zone fie cu rugozitate necorespunzătoare, fie cu planeitate necorespunzătoare. Se termină şi această reasfaltare. Sunt foarte supărat pentru că de fapt, practic, nu recepţionăm o autostradă nouă, ci autostrada reparată. Nu pot să fac abstracţie de faptul că prima maşină care va circula în mod oficial pe aceste segmente nu va circula pe un drum nou, ci pe anumite segmente reparate. Cu mine nu se poate aşa ceva! Le recepţionez pe astea în condiţiile astea, pentru că tehnic, legal, se poate, dar nu pot să mă fac că nu văd că luăm nişte produse deja reparate. Pe Sebeş-Turda, loturile 3 şi 4 vor fi deschise traficului săptămâna viitoare, celelalte două, 1 şi 2, vor fi deschise, nu numai conform graficelor, ci şi modului în care am evaluat nu numai eu, ci şi compania şi alţi experţi, ritmul lucrărilor şi mobilizarea, dacă îşi menţin acest ritm, vara anului viitor este un termen rezonabil şi pentru Sebeş-Turda integral", a explicat ministrul Transporturilor, pe 26 iulie.
Lucrările la autostrada Sebeş-Turda au fost demarate în anul 2014, iniţial cu finanţare din Programul Operaţional Sectorial Transport 2007-2013 (pentru faza I). Faza a doua a proiectului a primit sprijin prin Programul Operaţional Infrastructura Mare (POIM). Loturile 3 şi 4 ale autostrăzii însumează 28,75 kilometri şi asigură legătura între Aiud şi Turda. Loturile 1 şi 2 unesc Sebeşul şi Aiudul, având o lungime de 41,25 kilometri.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS