Un roman din trei se afla in risc de saracie si excluziune sociala. Romania, pe locul 1 in UE la numarul de copii saraci
Astfel, in 2015, Bulgaria avea 41,3% din populatie in risc de saracie si excluziune sociala, in timp ce in Romania ponderea era de 37,3%. Locul al treilea este ocupat de Grecia cu 35,7%. Fata de anul 2014, in Romania indicatorul a scazut cu 3 puncte procentuale.
In ceea ce priveste copiii aflati in risc de saracie si excluziune sociala, Romania se afla pe primul loc, cu 46,8% din totalul populatiei, adica aproape un copil din doi. Bulgaria sta mai bine la acest capitol, cu 43,7%.
Mai mult de o treime dintre copii era supusa, in 2015, riscului de saracie sau excluziune sociala in sase state membre din Uniunea Europeana, respectiv in Romania (46,8%), Bulgaria (43,7%), Grecia (37,8%), Ungaria (36,1%), Spania (34,4%) si Italia (33,5%), conform Eurostat.
Nivelul cel mai redus al acestui indicator se inregistra anul trecut in Suedia (14%), precum si de Finlanda (14,9%), Danemarca (15,7%), Slovenia (16,6%), Olanda (17,2%), Cehia si Germania (ambele cu 18,5%).
La nivelul celor 28 de state din Uniunea Europeana, 26,9% din populatia cu varsta intre 0 si 17 ani, respectiv 25 de milioane de copii, era supusa riscului de saracie sau excluziune sociala, in 2015, fata de 27,5% in 2010.
In perioada 2010 - 2015, riscul de saracie sau excluziune sociala a crescut in aproape jumatate din statele membre din UE, cel mai ridicat avans fiind inregistrat in Grecia (de la 28,7% in 2010 la 37,8% in 2015, sau 9,1 puncte procentuale), Cipru (7,1 puncte procentuale) si Italia (patru puncte procentuale). In schimb, cel mai semnificativ declin a fost raportat in Letonia (de la 42,2% in 2010 la 31,3% in 2015, sau minus 10,9 puncte procentuale), Bulgaria (minus 6,1 puncte procentuale) si Polonia (minus 4,2 puncte procentuale).
In Romania, riscul de saracie sau excluziune sociala a scazut de la 48,1% in 2010 la 46,8% in 2015.