Statul îi plătește pe angajatori să încadreze șomeri și beneficiari de ajutoare sociale. Vasilescu: “Nu-i vom mai sprijini pe cei care nu vor să muncească”
Lia Olguta Vasilescu
Statul va plăti 2.250 de lei angajatorilor care încadrează şomeri şi beneficiari de ajutor social, potrivit unei ordonanţe de urgenţă iniţiată de Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, a anunţat ministrul de resort, Lia Olguţa Vasilescu.
Potrivit ministrului, măsura este menită să sprijine angajatorii și să faciliteze angajarea beneficiarilor de ajutoare sociale.
"Vreau să vă prezint în această seară un proiect de ordonanţă de urgenţă care a fost iniţiat de Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale şi care se află la ora actuală în avizarea ministerelor Finanţelor, Fondurilor Europene şi Justiţiei. Ne respectăm un nou angajament din Programul de Guvernare, referitor la sprijinirea angajatorilor, şi bineînţeles că acesta se referă la încadrarea şomerilor şi a beneficiarilor de ajutor social. Viziunea Ministerului Muncii merge, de acum înainte, pe o altă linie, aceea de nu-i mai sprijini pe cei care au capacitate de muncă, dar nu vor să o facă, motiv pentru care ne-am gândit ca să îi sprijinim pe toţi cei din mediul de afaceri care vor să facă angajări în perioada următoare. În acest sens, statul va plăti suma de 2.250 de lei, echivalentul a 500 de euro, lunar, angajatorilor care încadrează şomeri şi beneficiari de ajutor social, pentru fiecare dintre aceste persoane, pentru perioade de până la cinci ani, în funcţie de categoria din care viitorii angajaţi fac parte", a spus Lia Olguţa Vasilescu, potrivit Agerpres.
Potrivit acesteia, sumele vor fi oferite şi pentru angajarea de tineri absolvenţi de orice formă de educaţie - şcoală profesională, liceu, facultate -, tineri greu angajabili, marginalizaţi, ucenici, indiferent de vârstă, şi stagiari, persoane cu handicap şi persoane aflate în apropierea vârstei de pensionare, care îşi găsesc mai greu un loc de muncă, din această cauză.
"Bineînţeles că angajatorii vor putea oferi o sumă mult mai mare de bani decât cea care este la ora actuală acordată de stat pentru fiecare nou angajat, astfel încât salariile din România să se apropie de valoarea plătită în celelalte ţări ale Uniunii Europene şi să determine stoparea exodului forţei de muncă", a explicat Vasilescu.
Conform ministrului, faţă de anul trecut, statul dublează subvenţiile pe care le oferă angajatorilor şi se aşteaptă ca şomajul să scadă în continuare, chiar dacă este la minimul istoric de după Revoluţie, şi să determine ocuparea persoanelor inactive, care în acest moment sunt asistate social.
De asemenea, şeful de la Muncă a declarat că după adoptarea acestei ordonanţe, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă va acorda subvenţiile angajatorilor şi va derula o campanie de informare asupra majorării subvenţiilor şi a primelor de activare.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent



RSS