Se ieftineste benzina in Romania? Analistii spun ca preturile vor scadea cu 5-6%, dupa ce petrolul a coborat cu 20% de la maximele din aprilie
Ieftinirea petrolului pe pietele internationale ar putea determina si scaderea pretului carburantilor pe piata locala, considera analistii firmei de brokeraj forex poloneze X-Trade Brokers (XTB).
La inceputul anului, companiile petroliere anuntat aproape saptamanal scumpiri ale carburantilor, pe fondul cresterii pretului titeiului la nivel international. Ulterior, cand barilul a inceput sa scada, scumpirile s-au oprit, dar nu au fost nici ieftiniri semnificative. Astfel, preturile carburantilor sunt acum in medie cu 11% mai mari decat la inceputul anului.
Petrolul s-a ieftinit cu 19,38% de la varfurile atinse in luna aprilie anul acesta, pastrand un avans de 7,2% fata de nivelul de la inceputul anului, noteaza Ziarul Financiar.
In perioada in care petrolul a coborat de la maximele ultimilor 3 ani (aprilie - septembrie), leul a pierdut 6,72% in fata dolarului american. Raportat la inceputul lui 2011, leul este cu 1,56% mai slab. Astfel, tinand cont de impactul cursului de schimb, numai o parte din contractia pretului petrolului la bursele internationale se poate transmite catre consumatorul final - deprecierea leului fata de dolar erodand scaderea potentiala a preturilor carburantilor, explica analistii XTB.
"Benzina si motorina ar putea inregistra ieftiniri suplimentare estimate la aproximativ 5-6%, in conditiile unui curs de schimb dolar-leu relativ stabil. In situatia in care evenimentele din Grecia ar duce la intrarea in incapacitate de plata a acesteia, cursul de schimb ar inregistra presiuni de depreciere, in special in fata dolarului american, insa, pe de alta parte, scaderea pretului petrolului ar putea echilibra impactul negativ asupra pretului final al combustibililor", a precizat Victor Safta, directorul sucursale din Romania a XTB.
In bani, ieftinirea ar fi de circa 0,2-0,3 lei pe litru.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS