Salariul mediu net a crescut cu 119 de lei în iunie și a ajuns la 3.298 lei. Unde lucrează românii care primesc peste 7.500 lei în mână, lunar
Bani, lei, salarii
Câştigul salarial mediu net a ajuns la 3.298 lei, în luna iunie, în creştere faţă de luna precedentă cu 119 lei (+3,7%), arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate marţi.
Potrivit sursei citate, câştigul salarial mediu nominal brut a fost 5.369 lei, în luna iunie, cu 181 lei (+3,5%) mai mare decât în luna mai 2020.
Potrivit INS, valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei, inclusiv activităţi de servicii informatice - 7.540 lei.
În această categorie intră programatorii, inginerii de software, analiștii programatori, dezvoltatorii de aplicații sau web designeri.
Cele mai mici salarii se cățtigă în hoteluri şi restaurante, respectiv 1.773 lei.
Comparativ cu luna iunie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 5%. Conform statisticii oficiale, indicele câştigului salarial real a fost 102,4% pentru luna iunie 2020 faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.
Indicele câştigului salarial real a fost 103,6% pentru luna iunie 2020 faţă de luna precedentă. Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost 221,8%, cu 7,8 puncte procentuale mai mare faţă de cel înregistrat în luna mai 2020.
"În luna iunie 2020, în activităţile din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a crescut faţă de luna precedentă ca urmare a reluării activităţii anumitor agenţi economici după introducerea măsurilor de relaxare, a realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (în funcţie de contracte/proiecte) ori a acordării de premii ocazionale (prime trimestriale, semestriale, anuale, al 13-lea salariu ori pentru performanţe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare)", notează INS.
Datele oficiale arată că cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net la nivel de secţiuni/diviziuni CAEN Rev.2 s-au înregistrat după cum urmează: cu 27,2% în hoteluri şi restaurante, ca efect al reluării activităţii după introducerea măsurilor de relaxare și între 12,5% şi 18% în fabricarea de mobilă, activităţi de editare, fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice, activităţi de spectacole.
Scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna mai 2020 au fost determinate de acordarea în luna precedentă de prime ocazionale, drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi alte fonduri (inclusiv bilete de valoare).
De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost cauzate de întreruperi/încetări ale activităţii, de continuarea şomajului tehnic de către anumiţi agenţi economici, de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (în funcţie de contracte/proiecte) sau de remunerarea parţială a salariaţilor din unele activităţi economice.
Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net la nivel de secţiuni/diviziuni CAEN Rev.2 s-au înregistrat după cum urmează: cu 11,3% în activităţi de servicii anexe extracţiei, ca urmare a acordării de prime ocazionale şi sume din profitul net în lunile precedente; între 1,5% şi 5% în fabricarea produselor din tutun, activităţi de poştă şi de curier, activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice), extracţia minereurilor metalifere.
În sectorul bugetar s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă în administraţia publică (+2,9%), în principal ca urmare a acordării biletelor de valoare (tichete de vacanţă). Câştigul salarial mediu net a scăzut uşor faţă de luna precedentă în învăţământ, respectiv în sănătate şi asistenţă socială (-1,1% pentru fiecare activitate în parte).
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS