Prevederea din noul Cod Civil care iti scoate bani din buzunar pe viata si-i imbogateste pe detectivii particulari
Cine calca stramb dupa o casnicie de cel putin 20 de ani ii va plati despagubiri toata viata partenerului, daca acesta nu se recasatoreste. Noul Cod Civil, intrat in vigoare toamna trecuta, stabileste asemenea sanctiuni pentru infidelitate. Numai ca sotul sau sotia trebuie sa dovedeasca la procesul de divort, cu probe, aceasta acuzatie. Iar probele sunt obtinute cu ajutorul detectivilor particulari, care au incasari spectaculoase,de cand s-a schimbat legea.
Dupa 21 de ani de casnicie si cu doi copii adolescenti, o femeie si-a vazut toata viata data peste cap. Banuia ca sotul o inseala si a vrut sa fie sigura.
"Am apelat la un detectiv care sa-mi aduca niste probe concrete care acum presupun ca se vor lua ca probe in instanta si vom merge mai departe sa vedem ce se va intampla. Acum n-are decat sa suporte ceea ce a facut pana la urma", spune femeia.
Alta femeie, pe care barbatul, dupa 24 de ani de casatorie, a parasit-o pentru alta mai tanara, vrea sa divorteze. Chiar daca e nefericita, noul Cod Civil o avantajeaza.
"Am incercat sa tin aceasta casnicie, am aflat, am dovezi. Sper ca va fi buna aceasta lege pentru persoanele inselate dupa ani de casnicie si o sa ma ajute sa-mi rezolv aceasta problema si cu partajul si cu toate cele", spune ea.
Practic, cei care au minimum 20 de ani de casatorie pot cere judecatorilor stabilirea unei rente viagere, a unei sume de bani, pe care partenerul infidel va fi obligat sa o achite lunar.
“Aceasta prestatie compensatorie se acorda pe toata durata vietii creditorului, respectiv persoanei care nu este vinovata de desfacerea casatoriei, in cazul in care aceasta nu se recasatoreste”, explica avocata Nicoleta Ageu.
Ca sa prezinte dovezi in instanta, sotii sau sotiile cer ajutorul detectivilor particulari.
"Noi ca detectivi particulari avem posibilitatea de a dovedi prin probe incontestabile culpa exclusiva a unuia dintre soti, ca de exemplu infidelitatea acestuia, actele de violenta morala sau fizica exercitata asupra celuilalt sot, consumul in exces de bauturi alcoolice sau parasirea nejustificata a domiciliului", spune un detectiv particular.
Inarmati cu probe concrete, inclusiv filmulete sau inregistrari audio, partenerii inselati pot capata in instanta despagubiri care depind de bunurile pe care le detin cei doi soti si de veniturile lunare care intrau in casa inainte de pronuntarea divortului.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS