Firmele nu vor mai putea fi vandute fara un control de la Fisc
Nu vei mai putea sa vinzi firma fara controlul Fiscului, potrivit unei modificari a Codului Fiscal care ar urma sa intre in vigoare in acest an. In acest fel, statul vrea sa ii sanctioneze pe cei care pana acum il pacaleau cu sume uriase, cesionand firme cu datorii la stat catre persoane decedate, cu handicap sau cetateni straini din tari non-UE.
Pentru ca s-a ars de nenumarate ori si a pierdut incasari poate chiar de zeci de milioane de euro, statul nu vrea sa le mai acorde acum nicio portita evazionistilor.
Seful Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF), Sorin Blejnar, recunostea la inceputul acestui an ca, in prezent, nu exista o prevedere clara in acest domeniu si ca “este nevoie de o varianta rapida si legala de monitorizare a unor astfel de operatiuni nelegale”.
Iata ca de acum inainte, nicio firma nu va mai putea fi cesionata fara ca Fiscul sa vina in control inainte.
Practic, din momentul in care va intra legea in vigoare nimeni nu va mai putea vinde o firma fara o notificare de 45 de zile, a explicat pentru incont.ro Marian Morcoasa, director in cadrul ANAF.
In cele 45 de zile, inspectorii Fiscului vor merge in control, iar daca vor gasi nereguli si datorii mari acumulate il vor putea obliga pe patron sa isi achite datoriile inainte sa vanda.
Mai ales in ultimii doiani, Internetul s-a umplut de anunturi in care diferite personae se ofereau sa te scape de firma cu datorii.
Vorbim de un business care a explodat in Romania in aceasta perioada de criza si din care se castiga miliarde.
Practic, datoriile sunt ingropate in buzunarele altor persoane carora statul nu are ce sa le faca. De ce?
Pentru ca ori sunt saraci, ori decedati si nu au ce sa execute silit, ori provin din tari din lumea a treia, unde e imposibil sa le dai de urma.
Incont.ro este disponibil si in varianta pentru mobil: m.incont.ro!
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS