Femeile din UE primesc pensii cu 30% mai mici față de cele ale bărbaţilor. Țările cu cele mai mari diferențe. România nu este printre ele
Pensii, pensionari
Femeile din Uniunea Europeană cu vârsta de peste 65 de ani au primit în 2018 o pensie care, în medie, a fost cu 30% mai mică decât cea a bărbaţilor.
Acest decalaj este însă în scădere, fiind cu patru puncte procentuale mai mic decât în 2010, când s-a situat la 34%, arată datele publicate vineri de Eurostat.
În toate statele membre, pensia primită de femei este mai mică decât cea a bărbaţilor. Cele mai mari diferenţe se înregistrează în Luxemburg, unde, în 2018, femeile cu vârsta de peste 65 de ani au primit o pensie cu 43% în medie sub cea obţinută de bărbaţi.
Alte state unde decalajul dintre pensiile primite de femei şi bărbaţi este unul semnificativ sunt: Malta (42%), Olanda (40%), Austria (39%), Cipru (38%) şi Germania (37%).
În România decalajul dintre pensiile primite de femei şi bărbaţi era în 2018 de 27,3%, reducându-se practic la jumătate faţă de un decalaj de 55,1% înregistrat în anul 2015. La acest indicator, România devansează ţări precum Spania, Italia, Franţa sau Irlanda.
Cele mai mici diferenţe între pensiile primite de femei şi bărbaţi în 2018 se înregistrau în Estonia (1%), Danemarca (7%), Slovacia (8%), Cehia (13%) şi Ungaria (16%).
Datele Eurostat mai arată că, în anul 2018, aproximativ 15% dintre pensionarii cu vârsta de peste 65 de ani din Uniunea Europeană erau expuşi riscului de sărăcie, în creştere uşoară faţă de o proporţie de 14% în 2017.
În majoritatea statelor membre, proporţia pensionarilor cu vârsta de peste 65 de ani expuşi riscului de sărăcie este cuprinsă între 10% şi 30%. În patru state membre acest risc este mai mare de 30%: Estonia (54%), Letonia (50%), Lituania (41%) şi Bulgaria (30%).
În România, proporţia pensionarilor cu vârsta de peste 65 de ani expuşi riscului de sărăcie era de 21,3% în 2018, în creştere faţă de 18% în 2017 şi 17,8% în 2016.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS