Concurenţa lansează "Monitorul Preţurilor pentru Carburanţi”, platformă care va contoriza prețurile la benzinăriile din România
Benzinarie
Consiliul Concurenţei va lansa luni, 1 iulie, platforma "Monitorul Preţurilor pentru Carburanţi', care va conţine informaţii despre tarifele practicate în marile lanţuri de benzinării din România, potrivit unui anunţ al instituţiei.
La sfârşitul lunii decembrie 2018, Consiliul Concurenţei a semnat un contract cu firma Maguay pentru realizarea aplicaţiei, contractul având o valoare de 1,42 milioane de lei.
În februarie, preşedintele Concurenței, Bogdan Chiriţoiu, declara că platforma web şi aplicaţiile mobile vor fi gata până la mijlocul acestui an.
"Dezvoltarea acestui sistem de monitorizare a preţurilor va conduce la transparentizarea pieţei pentru consumatori, permiţându-le să se informeze cu privire la preţurile practicate de principalele reţele de distribuţie a carburanţilor auto, astfel încât aceştia să poată alege produsele cu cel mai bun raport preţ-calitate", spunea Chiriţoiu, potrivit Agerpres.
Consiliului Concurenţei are în derulare şi o analiză pe piaţa carburanţilor, lansată după ce preţul benzinei şi motorinei în România, fără taxe, a depăşit media europeană. În urma anchetei, care va fi gata în perioada următoare, autoritatea va veni cu recomandări pentru creşterea concurenţei pe piaţa carburanţilor.
În noiembrie 2016, Consiliul Concurenţei a lansat www.monitorulpreturilor.info, proiect-pilot, accesibil pentru Bucureşti şi Ilfov, care oferă preţurile pentru 128 de produse alimentare (64 de categorii generice de produse, pentru fiecare dintre acestea fiind disponibile două preţuri de produs individual, cel mai ieftin şi cel mai bine vândut).
Companiile de retail vor publica preţurile pentru toate produsele, la nivel naţional, în Monitorul Preţurilor, probabil din septembrie, a declarat săptămâna trecută directorul general al Consiliului Concurenţei, Daniela Bădilă.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS