De ce se scumpește benzina în 2019. Cu cât crește prețul la pompă
            Benzina. Getty Images/Guliver
                        
            Prețul benzinei ar urma să crească cu 7-10 bani pe litru, în 2019, potrivit companiilor petroliere.        
        
	De la 1 ianuarie 2019, benzina comercializată pe piaţa din România va conţine 8% biocarburant, faţă de 4,5% până acum, potrivit unei ordonanţe de urgenţă aprobate de Parlament în această toamnă, scrie Agerpres.
	Acest lucru va duce la o scumpire la pompă de 7-10 bani pe litru, au declarat reprezentanţii companiilor petroliere. Aceasta deoarece rafinăriile vor fi obligate să modifice reţeta pentru fiecare tip de benzină.
	Totodată, va fi obligatorie afişarea vizibilă, în benzinării, a unor anunţuri care să informeze şoferii despre conţinutul de biocarburanţi şi următorul text de avertizare: "Atenţie! Verificaţi compatibilitatea motorului autovehiculului dumneavoastră cu acest amestec de carburant".
	În primele zece luni ale anului 2018, preţul carburanţilor din România a consemnat una dintre cele mai mari creşteri din Uniunea Europeană (UE), depăşind pragul psihologic de 6 lei pe litru, însă a încheiat anul sub 5,5 lei pe litru, după scăderea abruptă a cotaţiilor petroliere.
	Astfel, după cum arată datele postate pe portalul Oil Bulletin al Comisiei Europene (CE), benzina s-a scumpit cu 11,5% în primele nouă luni ale anului, de la 1,12 euro pe litru, la 1,25 de euro pe litru. În acelaşi timp, la nivel european, rata de creştere a fost de 8,5%. În Bulgaria, creşterea a fost de 10,3%, în Polonia, de 7,2%, iar în Ungaria, de 8,6%.
	Situaţia este similară şi în cazul motorinei. Şoferii din România au plătit mai mult cu 11,1%, de la 1,14 euro pe litru, la 1,27 euro pe litru. La nivel mediu, în UE preţul a crescut cu 10,3%. În Bulgaria, scumpirile au fost de 10,4%, în Polonia, de 8,3%, iar, în Ungaria, de 8,6%.
	Taxele reprezintă jumătate din preţul carburanților
	Un raport realizat de Consiliul Concurenţei şi dat publicităţii în noiembrie 2018 arată că preţul petrolului Brent a continuat să crească în decurs un an, raportat la intervalul septembrie 2017 - august 2018.
	"Conform datelor Bloomberg, preţul petrolului Brent şi-a continuat traiectoria ascendentă (de la 51 de dolari pe baril, în septembrie 2017, la aproximativ 75 de dolari pe baril la sfârşitul lunii august 2018), pe fondul acordului de limitare a producţiei (OPEC+), escaladării tensiunilor geopolitice şi deteriorării capacităţii de producţie a unor producători importanţi (de exemplu Venezuela şi Angola)", scrie Autoritatea de concurenţă în documentul intitulat "Evoluţia concurenţei în sectoare-cheie".
	În acest context, vârful de preţ al ţiţeiului de la sfârşitul lunii august s-a reflectat la preţurile de la pompă cu 30-45 de zile mai târziu, cât durează un ciclu de rafinare, şi a depăşit 6 lei pe litru în majoritatea benzinăriilor din România, la începutul lunii octombrie.
	Pe lângă cotaţiile petroliere, o influenţă foarte mare asupra preţului la pompă o au taxele percepute de stat, respectiv acciza şi TVA, care înseamnă peste jumătate din preţurile finale, mai exact 56% în cazul motorinei şi 51% în cel al benzinei.
	În consecință, majorarea accizei cu 0,16 lei pe litru de la 15 septembrie 2017 şi tot cu 0,16 lei de la 1 octombrie 2017 a avut o influenţă puternică în preţul final.
	Începând cu lunile de toamnă, preţul petrolului a avut, însă, un trend descendent. Cotaţiile sortimentului Brent, de referinţă pe piaţa europeană, erau, pe 21 decembrie, la 54,35 dolari pe baril, cel mai mic nivel din septembrie 2017. Ţiţeiul WTI înregistra, la New York, 45,67 dolari pe baril, minimul ultimului an şi jumătate.
	Aceste deprecieri au determinat scăderi de preţ şi în benzinăriile din România, unde carburanţii s-au ieftinit până la aproape 5 lei pe litru.
            
                        
        
            
                    Pe acelasi subiect:
		
            
        
        
        
        		        
    
 VOYO

  RON
  RON
  RON
  RON
                                
	(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
            
                                ”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”            
                                
	România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
            
                                
	Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
            
                                
	Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
            
                                Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa            
                                
	(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
            
                                
	(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
            
                                
	Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT 
            
                                Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate            
                                Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing            
                                Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea            
                Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături            
                                                        
	Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
                            
                                                        
	UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
                            
                                                        
	Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent
                            



 RSS