Bucureștenii respiră un aer de două ori mai toxic decât limita europeană admisă. Consecințe pentru sănătate
Respirăm aer toxic, uneori și de două ori mai poluat decât limita europeană impusă.
Se întâmplă în capitala României, iar adevărul a fost scos la iveală de măsurătorile recente, făcute de mai multe asociații, care au montat senzori în cele mai aglomerate zone ale Bucureștiului.
Datale sunt strânse și pot fi urmărite pe o platforma on-line.
Î
n paralel, medicii trag tot mai multe semnale de alarmă. Aceștia spun că poluarea îi afectează în special pe copii, vârstnici și suferinzi.
Zece astfel de dispozitive au fost amplasate din luna august în zone aglomerate din toate părțile Bucureștiului. Până acum, rezultatele nu arată deloc bine.
Oana Neneciu, director executiv Ecopolis: „Valori mari, spre duble în mai multe zone din Capitală, în special pe Calea Moșilor, unde au fost 40 de depășiri. Sau la Piața Sudului, unde se constată constant depășiri, de PM10 și PM2,5”.
Anul viitor, încă 40 de astfel de senzori ar putea fi amplasați în București, chiar la balcoanele celor dornici să găzduiască gratuit un dispozitiv. Condiția este să îl conecteze permanent la electricitate și să nu fie montat mai sus de cinci metri deasupra solului. Dispozitivele sunt făcute de o firma din Timișoara, iar senzorii sunt aduși de la o mare companie de profil, din China.
Pe lângă aceste aparate, poluarea este măsurată și de stațiile montate de Ministerul Mediului. Una dintre stațiile ministerului este în Piața Victoriei. Este delimitată de trafic de câțiva copaci. La momentul consultării arăta o valoare medie de poluare de 30 de micrograme pe metrul cub de aer, sub limita maximă admisă.
Anumite stații, însă, nu măsoară cantitatea de particule de praf PM 2,5. Sunt cele mai mici și cele mai periculoase, fiindcă se lipsc direct pe plămâni. Cei mai vulnerabili sunt copiii.
Mihai Craiu, medic pediatru: „Copiii respiră dublu față de adulți, inhalează și mai mult praf, plămânii sunt mai mici. Căile respiratorii au mai mult mucus, cam ca o hârtie cu lipici de muște. Prinde mult mai mult decât mama, cu care merge de mână la grădiniță”.
Situația critică a poluării din România a fost sesizată în repetate rânduri de Uniunea Europeană. În luna ianuarie, Comisia Europeană a demarat procedura de infrigement împotriva statului român. De atunci și până acum, nu am reușit să luăm măsuri care să convingă autoritățile europene, așa că dosarul nostru a ajuns la Curtea de Justiție a Uniunii Europene.
În final, am putea plăti amenzi imense. Din 2018, Primăria Capitalei a elaborat un plan pentru un aer mai curat. Cea mai recentă măsură a fost Vinieta OXIGEN.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS