Statul nu a renunțat la introducerea unei taxe de poluare. Ce mașini ar putea fi scoase din circulație
Sofer, masina
Maşinile cu normele de poluare Euro 0, 1, 2 sau 3 trebuie îndepărtate de pe piaţă, iar în acest sens trebuie gândită pentru anul viitor o modalitate care să nu fie atacată la CJUE, a declarat ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu.
"Nu numai că România trebuie să-şi facă ţintele, dar este normal să putem să îndepărtăm din casele noastre şi din instituţiile mari toate echipamentele electronice şi electrocasnice care sunt, în momentul de faţă, mari consumatoare de energie. Toate trebuie făcute în sensul de a diminua reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră şi emisiile de CO2, şi aici fac referire la Programul "Rabla". În acelaşi timp, trebuie să ne gândim foarte bine pentru anul viitor la o metodă prin care toate maşinile care au Euro 0, 1, 2, 3 să fie cumva îndepărtate de pe piaţă. Acest lucru trebuie să fie făcut numai printr-o asumare, dar şi printr-un mod în care să nu putem fi atacaţi la Curtea Europeană de Justiţie a Uniunii Europene", a spus Gavrilescu, potrivit Agerpres.
În ceea ce priveşte Programul "Rabla pentru electrocasnice", ministrul de resort a precizat să se încearcă identificarea de bani, "undeva pe fonduri europene, ca să putem să lărgim acest program atât pentru persoanele juridice, cât şi pentru instituţiile statului".
De la 1 februarie 2018, taxa auto a fost eliminată, iar toţi cei care plătiseră o sumă la înmatricularea autovehiculelor urmau să-şi primească banii înapoi de la stat. Ulterior acestei măsuri, ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a declarat că Timbrul de mediu va avea un înlocuitor, dar "în niciun caz nu va fi vorba despre o nouă taxă".
În cele din urmă, la jumătatea lunii decembrie 2018, Gavrilescu anunţă că nu a fost găsită nicio variantă a noii contribuţii care urma să înlocuiască taxa auto până la ora actuală, iar până la găsirea unei formule finale va mai dura.
"Trebuie să facem noi calcule în aşa fel încât să nu plângem după aceea de zeci de milioane de euro. Până la această oră, o formă care să fie agreată, fără niciun dubiu care să nu aibă repercusiuni mari asupra noastră a tuturor nu s-a găsit. Deci, nu am găsit varianta optimă care să poată să confere, cumulate, toate plângerile şi să nu avem nicio problemă din punct de vedere juridic. În al doilea rând, ne dorim ca acea contribuţie sub deviza "Poluatorul plăteşte" să nu aibă o amprentă financiară importantă asupra noastră. Nu avem o variantă finală, pentru că avem un cumul de calcul care nu este gata. Când începem să lucrăm în sistemul matematic, apar şi alte variante şi constaţi că trebuie să reiei calculele de la capăt. Noi am crezut că putem finaliza o variantă până la finalul anului, dar am putut. Nu vă mai pot promite un orizont de timp, legat de acest subiect, vă spun sincer. O să mai dureze", a explicat ministrul.
Taxa auto pentru autovehicule la prima înmatriculare a fost introdusă pentru prima dată la 1 ianuarie 2007, imediat după aderarea României la Uniunea Europeană. La acea vreme, taxa de primă înmatriculare se calcula în funcţie de trei variabile: vechimea maşinii, tipul de catalizator (euro) şi capacitatea cilindrică a maşinii.
Pe acelasi subiect: