Banca Mondială prezintă ”cele două Românii”: Bucureștenii au salarii peste media UE, dar la sate sărăcia este generalizată. 40% dintre tineri sunt analfabeți funcțional
România este campioană europeană nu doar la creşterea economică, ci şi la sărăcie. Stă mărturie un raport al Băncii Mondiale.
Un sfert din populaţia ţării trăieşte cu mai puţin de 5 dolari şi jumătate pe zi. În timp ce bucureştenii au venituri peste media de pe continent, în sate, sărăcia este aproape generalizată.
Raportul Băncii Mondiale arată că suntem pe primul loc în Europa la gradul de sărăcie!
“Peste un sfert din populația României trăiește cu mai puțin de 5,50 dolari americani pe zi, ceea ce reprezintă cea mai ridicată rată a sărăciei din UE”, spune raportul.
Adică numărul celor în nevoie din România este mai mult decât dublu faţă de cei din Bulgaria.
Tatiana Proskuryakova, director de țară Banca Mondială: “România este o ţară care în medie o duce bine, dar discrepanțele regionale şi sociale nu se reduc, de fapt cresc.”
Primul capitol din Raportul Băncii Mondiale se numeşte “O poveste despre două Românii”, una urbană şi dinamică şi cealaltă rurală, săracă şi izolată. Nu doar săracă, ci şi cu un trai în condiţii precare.
Un român din cinci nu are acces la apă potabilă, iar o treime dintre conaţionali nu au toaletă cu apă curentă, spun experţii Băncii Mondiale.
Tatiana Proskuryakova: “Motivul pentru care aceste discrepanțe nu se reduc este slăbiciunea instituţiilor, faptul că sectorul public este incapabil să aplice politici care ar oferi oportunităţi tututor oamenilor din această ţară.”
Şansele de a ieşi din această situaţie sunt legate de nivelul educaţiei, care este extrem de scăzut tocmai în zonele sărace.
Tatiana Proskuryakova: “Aveţi mari inchitati în educaţie, aveţi unii dintre cei mai buni elevi din lume, dar aveţi şi un procent mare de tineri care sunt analfabeţi funcţional.”
Mai exact, 40% dintre tineri pot să scrie și să citească, însă nu au capacitatea de a aplica aceste competențe.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS