Aveai planuri pentru week-end? Vin vijeliile, furtunile si chiar ninsoarea!
Nu prea se intrevad sanse de distractie in aer liber in acest week-end, pentru ca incepand din vestul si sud-vestul tarii, apoi si in restul teritoriului va ploua, vor fi descarcari electrice, intensificari ale vantului cu aspect de vijelie si grindina. La munte este pericol de avalansa, iar in Bucuresti cel mai asteptat concert al anului, al trupei AC/DC, ar putea avea loc in ploaie.
Strict meteorologic: Administratia Nationala de Meteorologie a lansat o avertizare cod galben pentru 35 de judete, valabila de sambata, de la ora 14:00, pana duminica, la ora 09:00.
Cantitatile de apa vor depasi local 25 l/mp si mai ales in Banat, Oltenia, precum si in zonele de deal si de munte din restul teritoriului, izolat 50 l/mp.
Duminica, vremea se va raci accentuat in regiunile intracarpatice, iar la inceputul saptamanii viitoare si in restul teritoriului. La munte, la peste 1500 de metri altitudine, precipitatiile vor fi si sub forma de lapovita si ninsoare.
Vesti nu tocmai bune pentru cei care aveau planuri in acest sfarsit de saptamana. Aveti grija daca ajungeti la munte, mai ales in Fagaras. Din cauza temperaturilor care tot cresc zi de zi, riscul producerii unei avalanse in aceasta zona este ridicat. Prin urmare, toate traseele montane de langa Balea Lac sunt inchise. E mai sigur sa folositi telecabine.
Iar fanii care merg duminica la concertul AC/DC mai au o problema: nu pot folosi umbrele. "In cazul in care va ploua oamenii sunt rugati sa lase acasa umbrelele, pentru ca sunt considerate obiecte periculoase si impiedica vizibiltatea celor din spate", spun organizatorii.
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS