Apple renunță la o investiție de 850 mil. euro în Europa. Ce voia să construiască gigantul american în Irlanda
Apple
Proiectul a fost atacat în justiție de mai multe persoane îngrijorate de repercusiunile asupra mediului.
Gigantul american Apple a anunţat joi că renunţă să construiască un centru de date în Irlanda, un proiect estimat la 850 milioane de euro, din cauza întârzierilor în obţinerea aprobărilor pentru acest proiect contestat în justiţie, transmite AFP, preluată de Agerpres.
În luna februarie 2015, Apple şi-a anunţat intenţia de a construi un centru de date la Athenry, în zona rurală din vestul Irlandei, pentru a profita de sursele de energie regenerabile din zonă, însă o serie de acţiuni în justiţie demarate în principal de trei fizice au întârziat timp de peste trei ani acest proiect.
Centrul de date al Apple urma să se întindă pe o suprafaţă de 166.000 de metri pătraţi într-o zonă rurală, iar cele trei persoane fizice au contestat în justiţie acest proiect îngrijorate de repercusiunile asupra mediului precum şi de viabilitatea energetică a proiectului.
"În pofida eforturilor noastre, întârzierile apărute în procesul de aprobare ne-au forţat să ne schimbăm planurile şi nu vom mai putea avansa cu acest proiect. Chiar dacă este dezamăgitor, acest eşec nu ne va modifica entuziasmul pentru viitoare proiecte în Irlanda", a subliniat Apple, precizând că a investit peste 550 milioane de euro în Irlanda în ultimii doi ani.
Tot în 2015, Apple şi-a anunţat intenţia de a construi un alt centru de date în Danemarca. Acest centru era programat să demareze operaţiunile anul trecut, iar în 2018 Apple a anunţat că va construi al doilea centru al său de date din Uniunea Europeană tot în Danemarca.
Irlanda depinde de companiile multinaţionale precum Apple pentru crearea a 10% din locurile de muncă la nivelul întregii economii. Investiţiile majore precum cele în centre de date sunt considerate esenţiale pentru menţinerea prezenţei companiilor multinaţionale în ţară. Guvernul de la Dublin a demarat procedurile pentru modificarea legislaţiei în domeniul abţinerii aprobărilor, în ideea de a include centrele de date pe lista infrastructurilor strategice, ceea ce le va permite să avanseze mai rapid prin procedurile de obţinere a aprobărilor necesare.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS