Noi măsuri în mall-uri, pentru a limita infectările cu coronavirus. Între ce ore vor fi deschise
Shopping, mall, cumparaturi
În contextul noilor măsuri de limitare a răspândirii coronavirusului, NEPI Rockcastle anunță ajustarea programului de funcționare a magazinelor din toate cele 20 de centre comerciale pe care le deține, în intervalul 10:00-21:00.
Totodată, toți vizitatorii centrelor comerciale NEPI Rockcastle sunt obligați să poarte mască de protecție conform indicațiilor autorităților, aceștia fiind verificați atât la intrare, cât și în timpul vizitei în centrele comerciale și, implicit, în magazine.
În plus, compania își asumă în continuare sistemul prin care asigură distanțarea în centrele comerciale prin intermediul unui perimetru de 15 mp pentru o singură persoană, în incinta magazinelor, sau de de 20 mp pentru o singură persoană, în spațiile comune (galerie, zone cu trafic intens etc). În aceste condiții, NEPI Rockcastle asigură spațiul necesar distanțării sociale.
De asemenea, compania anunță că aerul din centrele comerciale NEPI Rockcastle este filtrat si schimbat o dată la trei ore, asigurând astfel o purificare intensivă a spațiilor.
În România, NEPI Rockcastle deține 20 de centre comerciale în cele mai importante orașe din țară: Mega Mall, Promenada Mall, Shopping City Sibiu, Promenada Sibiu, Vulcan Value Centre, Iris Titan Shopping Center, Shopping City Timișoara, City Park Mall Constanta, Ploiești Shopping City, Brăila Mall, Shopping City Galați, Shopping City Târgu-Jiu, Severin Shopping Center, Shopping City Deva, Shopping City Shopping City Piatra Neamț, Shopping City Satu Mare, Shopping City Satu Mare, Shopping City Râmnicu Vâlcea, Shopping City Buzau, Shopping City Târgu Mureș.
Începând de luni, 9 noiembrie, autoritățile din România au introdus o serie de restricții, pentru a limita răspândirea pandemiei COVID-19. Astfel, masca a devenit obligatorie pe tot teritoriul ţării, atât în spații închise, cât și în aer liber, au fost instituite o serie de restricţii de circulaţie noaptea, cursurile în învăţământul preuniversitar se desfăşoară online, iar reuniunile şi petrecerile publice sau private, în spaţii închise sau deschise, au fost interzise.
De asemenea, magazinele se închid la ora 21:00, iar pieţele care se află în spaţii închise îşi suspendă activitatea. Farmaciile, benzinăriile şi operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu îşi pot desfăşura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecţie sanitară.
NEPI Rockcastle este principalul investitor și dezvoltator de proprietăți comerciale din Europa Centrală și de Est. Grupul deține un portofoliu excepțional de proprietăți cu poziție cheie în România, Polonia, Slovacia, Croația, Bulgaria, Ungaria, Cehia, Serbia și Lituania, și se dezvoltă în continuare printr-un program de expansiune pe alte piețe din Europa Centrală și de Est. Cultura și strategia NEPI Rockcastle se concentrează pe planificare, calitatea execuției, sustenabilitate, etică și evaluarea timpurie a riscurilor.
Pe acelasi subiect: