Magazinele Auchan rămân deschise și vor avea program normal în perioada următoare. Măsuri de protecție pentru angajați și clienți
Auchan
Auchan Retail România a finalizat o nouă etapă din planul extins de protecţie pentru clienţi şi angajaţi, în condiţiile în care magazinele sunt şi rămân deschise în program normal în perioada următoare, a anunţat, vineri, retailerul.
"Siguranţa clienţilor şi a angajaţilor rămâne prioritară pentru Auchan Retail România. Astfel, pe întreaga durată a situaţiei actuale au fost puse în aplicare progresiv, în ultimele 3 săptămâni, o serie de măsuri suplimentare de prevenţie şi protecţie în toate magazinele Auchan. Totodată, compania anunţă faptul că magazinele sunt şi rămân deschise în program normal în continuare şi îndeamnă clienţii la cumpărături responsabile şi la protejarea celor din jur în timpul vizitelor în magazinele reţelei", precizează compania în comunicat.
Astfel, până la momentul actual, au fost instalate, în toate magazinele, geamuri de protecţie din plexiglas la casele de marcat, au fost igienizate sistematic cărucioarele, coşurile de cumpărături, casele, benzile de produse, POS-urile, vitrinele şi frigiderele, iar intrările şi scările rulante au fost igienizate şi dezinfectate cu regularitate.
De asemenea, au fost plasate dispozitive automate de dozare gel dezinfectant la intrări, precum şi în diverse puncte din interiorul magazinelor, verificate sistemele de ventilaţie pentru toate spaţiile, fiind eliminate testerele de produse şi anulate degustările şi evenimentele din magazine.
Reprezentanţii companiei susţin că monitorizează zilnic starea de sănătate a angajaţilor prin măsurarea temperaturii prin termoscanare, în momentul venirii la serviciu.
Nu în ultimul rând, compania îndeamnă clienţii la calm şi la un comportament responsabil şi solidar.
"Echipa Auchan, alături de furnizori şi parteneri, depune toate eforturile necesare pentru a asigura în continuare bunul mers al aprovizionării magazinelor cu stocuri suficiente pentru toţi consumatorii. Facem un apel la responsabilitatea şi solidaritatea românilor şi recomandăm cu tărie respectarea indicaţiilor de prevenţie din magazine", a declarat Tiberiu Dăneţiu, director marketing Auchan Retail România.
Astfel, clienţii sunt îndemnaţi să cumpere echilibrat, ţinând cont şi de nevoile celorlalţi consumatori, să respecte distanţa recomandată pentru menţinerea siguranţei individuale conform benzilor amplasate pe podea, dar şi măsurile de protecţie puse la dispoziţie precum folosirea gelului dezinfectant şi a mănuşilor din plastic.
Mai multe recomandări în acest sens sunt transmise în această perioadă clienţilor atât în magazine - prin anunţuri radio şi prin signalistică în diverse puncte din magazin, cât si pe site-ul auchan.ro, pe pagina de Facebook Auchan, prin SMS, call center la numărul de telefon 021.9141 şi pe alte canalele oficiale Auchan.
Auchan România are în portofoliu 33 de hipermarketuri Auchan, 3 supermarketuri Auchan şi o reţea de 24 magazine de proximitate MyAuchan. Retailerul are aproximativ 10.000 de angajaţi şi o cifră de afaceri cu taxe de peste 1,2 miliarde de euro.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS