Ponta anunta ca Basescu nu vrea in continuare sa semneze acordul cu FMI. “Operational, nu avem acord in vigoare, insa ne tinem de toate obligatiile asumate”
Premierul Victor Ponta a anuntat ca a avut, joi seara, o discutie telefonica cu presedintele Traian Basescu, in care seful statului i-a comunicat ca nu doreste in continuare sa semneze acordul cu FMI, astfel ca acest acord nu este, operational, in vigoare, dar Romania isi va indeplini angajamentele, scrie Mediafax.
Premierul a precizat, la un post de televiziune, ca presedintele i-a comunicat, joi seara, fara sa ii dea detalii, ca nu vrea sa semneze acordul cu Fondul Monetar International (FMI), astfel ca acordul cu FMI este "oarecum, intr-o situatie de suspendare".
"Mi-a spus ca nu vrea sa semneze. Joi seara am discutat, am vorbit la telefon. Nu mi-a dat detalii. Se intampla doua lucruri: operational, nu avem acord in vigoare, insa, in realitate, ne tinem de absolut toate obligatiile pe care ni le-am asumat legate de deficitul bugetar, de arierate, absolut tot ce am discutat. Deci, noi aplicam acordul chiar daca, vorbind birocratic, este intr-o situatie oarecum de suspendare, nu se poate intra in board fara semnatura presedintelui", a spus Ponta, potrivit Mediafax.
El a precizat din nou ca acciza suplimentara de 7 eurocenti va fi introdusa la carburanti, din aprilie.
Presedintele Traian Basescu a declarat, luni, ca asteapta de la Guvern "proiectul de acord cu FMI" pentru a-l discuta.
Intrebat, luni dimineata, la Cluj-Napoca, de presa, la iesirea de la hotelul unde a fost cazat, cum ramane cu acordul cu FMI, Traian Basescu a spus ca asteapta sa primeasca proiectul.
"Sa primesc proiectul de acord de la Guvern si discutam”, a spus Basescu.
Sambata seara, intrebat daca va semna scrisoarea de intentie cu FMI, presedintele Traian Basescu spunea : "Ponta viseaza frumos, asta i-a spus Medvedev la Soci".
Basescu afirmase, la intalnirea cu delegatia FMI, ca nu va sustine introducerea accizei pe combustibil, precizand ca nu va bloca decizia Guvern-FMI, de data aceasta, dar sa nu i se ceara sa semneze aceste negocieri.
Premierul Victor Ponta declara, in 4 februarie, ca nu a avut niciun dialog cu presedintele Basescu legat de memorandumul cu FMI si nici nu exista vreo garantie ca acesta va semna documentul, amintind ca, potrivit procedurii legale, memorandumul nu poate intra in board-ul Fondului fara un mandat din partea presedintelui.
Intrebat ce se va intampla in cazul in care presedintele nu va semna acest document, seful Guvernului afirma: "Nu se va intampla nimic, pentru ca exista foarte clar angajamentul Guvernului si al majoritatii parlamentare de a pastra stabilitatea macroeconomica a Romaniei. Singurul efect va fi acela ca, probabil, nu vom mai beneficia de acel top-up de 10% la cofinantare, ne lasau sa punem cofinantarea din fonduri europene de 95% si, asa, o sa ramana la 85%".
Intrebat daca va avea, totusi, un dialog cu presedintele pe aceasta tema, Ponta a raspuns ca un dialog poate fi oricand doreste seful statului, dar ca in ultimul timp acesta este "cam incapabil" de dialog.
In 3 februarie, la finalul discutiilor cu FMI, premierul anunta ca acciza de 7 eurocenti va fi introdusa din aprilie la benzina si motorina, iar presedintele Traian Basescu va semna documentele pentru ca acordul cu FMI sa redevina operational, deoarece memorandumul nu va include aceasta masura.
El adauga ca nu a discutat cu presedintele, dar ca se bazeaza inclusiv pe declaratiile anterioare in acest sens ale acestuia.
La sfarsitul anului trecut, dupa ce presedintele Traian Basescu a anuntat ca nu va promulga bugetul pe 2014 cu majorarea accizei la carburant si dupa ce transporatorii au anuntat ca aceasta crestere va fi inclusa in pretul motorinei, pe care o folosesc drept carburant, premierul Ponta a anuntat ca negociaza cu FMI si Comisia Europeana amanarea cu trei luni a datei de majorare a accizei la motorina, folosita de catre transportatorii de marfa, si aplicarea acesteia doar la benzina.
Ulterior, dupa o discutie cu presedintele Basescu, premierul a anuntat ca va amana cu trei luni, pana la 31 martie 2014, majorarea accizei si la benzina, nu doar la motorina, iar seful statului a precizat ca in aceste conditii poate promulga bugetul pe acest an.
Pe acelasi subiect: