Ministrul Muncii critica dur valul de majorari salariale dinainte de alegeri: S-a trecut de la ceva nesustenabil si iresponsabil la o monstruozitate care insulta demnitatea poporului
Dragos Pislaru
Valul de modificari aduse Ordonantei de Urgenta nr. 20 referitoare la salarizarea in sectorul bugetar inseamna un impact bugetar suplimentar de 2,9 miliarde de lei net, iar amendamentele viitoare adauga alte 2 miliarde de lei, a declarat joi ministrul Muncii, Dragos Pislaru.
"In conditiile in care avem deja 2,6 miliarde de lei impactul OUG 20 si OUG 43 (privind salarizarea personalului platit din fonduri publice - n.r.), plus 2,9 miliarde de lei pe net, ca sa fie foarte clar, modificarile de saptamana asta, plus inca 2 miliarde de lei care vor fi pentru administratia locala si armata, daca vor trece amendamentele pe care le-am vazut, deja devine, de la ceva care este nesustenabil si iresponsabil, o monstruozitate pentru ca sunt promisiuni pe care le facem romanilor care insulta decenta si demnitatea poporului roman. Nu cred ca este cineva atat de credul sa nu vada din nou exact acea crestere de 50% (din 2008 - n.r) promisa profesorilor care in trei-patru luni a fost recuperata", a afirmat ministrul Muncii, potrivit Agerpres.
Pislaru a explicat ca, potrivit proiectelor de amendamente pe care le-a primit la Ordonanta 20 si care urmeaza sa fie discutate saptamana viitoare, se propune un spor de fidelitate pentru 70% din personalul din Armata si cresterea la maximum in plata pentru toti angajatii din primarii.
"Asta inseamna ca ne uitam la cine are cele mai mari salarii din toate primariile din tara si toata lumea, din toate primariile, isi va duce salariile la acel nivel maxim", a precizat ministrul.
Potrivit acestuia, Guvernul, prin Ordonanta 20, a crescut cu 15% salariile in domeniul medical si cu 10% in medie in invatamant. "Ceea ce se discuta acum sunt cresteri aditionale, sunt cresteri de 15% in sanatate, 15% in Educatie, 25% la Casa de Asigurari. Aceste lucruri sunt in plus. Reprezinta 15% peste 15% in cazul Sanatatii. Vreau sa atrag atentia asupra unor lucruri care nu s-au spus. Revendicarile salariale priveau un personal care nu fusese inclus, cum ar fi personalul TESA sau asistentii medicali, despre care pot intelege ca au nevoie de salarii mai mari, dar cand ajungi sa creezi o crestere de 15% peste cresterea de 15% pentru categorii care nici macar nu erau in revendicarile salariale ai un mare semn de intrebare", a precizat Pislaru.
El a catalogat, din nou, aceste amendamente drept "suspecte" de a fi pomeni electorale. "Cand ignori un avertisment....trebuie sa iti asiguri suspiciunea ca este vorba de pomana electorala. Nu este vorba de faptul ca nu am fi de acord sa ajungem in 2021 la o crestere decenta. Planul pe care l-am pus pe masa inca din vara a fost 30% in medie cresterea intregii mase salariale in sectorul public pana in 2021. Acest lucru este, in primul rand, mai mult decat cu ce vine PSD acum si, in al doilea rand, este mai rezonabil si mai decent pentru ca am luat in calcul perspective de dezvoltare macroeconomica a tarii, modul in care isi permite Romania sa nu dea foc la tot ce a facut pana acum. Romania este intr-o situatie excelenta acum, la inceput de ciclu economic, in care tipul acesta de pomeni si de iresponsabilitate pot sa il franeze si sa duca la o scadere a perspectivelor investitionale. Ce sens are sa distrugi tot ce ai obtinut numai pentru a incerca pe ultima suta de metri sa castigi niste voturi?", a aratat Pislaru.
Ministrul Finantelor: Deficitul bugetar va sari de 3% din PIB, in 2017
La inceputul acestei saptamani, ministrul Finantelor, Anca Dragu, anunta ca deficitul bugetar ar putea sa sara de 3% din PIB anul viitor, avand in vedere proiectul de crestere a salariilor pentru anumite categorii de bugetari.
Deputatii din Comisiile de buget, finante si de munca au aprobat, luni, mai multe amendamente la Ordonanta de Urgenta nr. 20/2016 referitoare la salarizarea din sectorul bugetar, care prevad majorarea salariilor mai multe categorii de personal.
Unul dintre amendamente se refera la sistemul sanitar si prevede ca, "incepand cu 1 decembrie 2016, sporurile si alte drepturi salariale specifice activitatii se vor calcula prin raportare la salariul de baza''.
Un alt amendament adoptat prevede ca, "incepand cu data de 1 ianuarie 2017, salariile de baza ale personalului din invatamant existente in plata la data de 31 decembrie 2016 se majoreaza in medie cu 15%, conform normelor metodologice elaborate de Ministerul Educatiei si aprobate prin Hotarare de Guvern, in termen de 45 de zile de la intrarea in vigoare a legii de aprobare a ordonantei".
Totodata, angajatilor din sistemul de asistenta sociala li se vor mari salariile in medie cu 15%, potrivit unui alt amendament adoptat.
Deputatii Comisiei de munca si buget au aprobat si un amendament prin care cuantumul brut al salariilor de baza/soldelor functiei de de baza/salariilor functiei de baza/indemnizatiilor de incadrare de care beneficiaza personalul din aparatul propriu al Casei Nationale de Asigurari de Sanatate se majoreaza cu 25% fata de nivelul acordat pentru luna august 2016. Salariile se vor majora efectiv incepand cu 1 decembrie 2017.
Incepand cu aceeasi data, salarizarea personalului din cadrul Caselor de Asigurari de Sanatate Judetene, a Municipiului Bucuresti si din cadrul Casei Asigurarilor de Sanatate a Apararii, Ordinii Publice, Sigurantei Nationale si Autoritatii Judecatoresti se stabileste de la nivelul de 85% din salariile stabilite la nivel central pentru personalul Casei Nationale de Asigurari de Sanatate, pe baza unei metodologii aprobate prin ordin al presedintelui CNAS. Stabilirea nivelului drepturilor salariale ale personalului mentionat mai sus se aproba prin ordin al presedintelui CNAS, mai prevede amendamentul.
Pe acelasi subiect: