Ministrul Muncii: Valoarea salariului minim pentru 2017 se va sti la sfarsitul lunii noiembrie
Dragos Pislaru
Valoarea salariului minim nu poate fi aflata mai devreme de sfarsitul lunii noiembrie, dupa ce vor fi parcurse o serie de date pe baza carora sa fie fundamentat, a afirmat luni ministrul Muncii, Dragos Pislaru.
"O sa avem saptamana aceasta o reuniune. Miercuri, dupa sedinta de Guvern, am programat o reuniune pentru a discuta stadiul de etapa pe partea de salariu minim. Am finalizat achizitia care ne va permite sa punem datele in ordine in domeniu si voiam sa discutam calendarul cu partea sindicala", a declarat Dragos Pislaru, citat de Agerpres.
Ministrul a explicat ca, pana la jumatatea lunii octombrie, vor fi stranse datele si va avea un punct de plecare pe care toti partenerii sa il poata consulta.
"Acest lucru nu este posibil (valoarea salariului minim pentru 2017 - n.r.) pentru a fi stabilit decat dupa ce parcurgem niste date si avem niste discutii bazate pe evidenta si nu doar o negociere pur si simplu. Cel mai devreme sfarsitul lunii noiembrie", a spus Dragos Pislaru.
Presedintele organizatiei sindicale Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a declarat miercuri, dupa consultarile pe tema Legii salarizarii unitare, care au avut loc la Guvern, in cadrul Consiliului National Tripartit (CNT), ca unul din subiectele discutate a fost salariul minim si ca se va accelera elaborarea astfel incat, cel tarziu la 15 octombrie, va iesi actul normativ ca sa se ofere predictibilitate si posibilitate unitatilor economice sa finalizeze bugetele proprii pentru anul urmator.
Mai multe despre:
#salariul minim pe economie#Ministrul Muncii
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS