Apple a amanat anul trecut lansarea pe piata din China a modelelor iPhone 6, asteptand sa primeasca aprobarea autoritatilor de reglementare.

Multi analisti sunt de parere ca SUA vor fi devansate de China care va deveni cea mai mare piata din lume pentru Apple. 

"Precomenzile din acest weekend au fost foarte mari la nivel mondial", a declarat purtatoarea de cuvant a Apple, Trudy Muller.

De sambata trecuta, Apple primeste precomenzi pentru iPhone 6S si 6S Plus, telefoane care vor fi livrate din 25 septembrie. Grupul nu a dezvaluit cifrele exacte, dar analistii estimeaza ca este vorba despre 4,5 milioane precomenzi in primele 24 de ore, comparativ cu patru milioane in primul weekend de la lansarea precedentelor versiuni. 

Primul val de tari pentru care iPhone 6s si iPhone 6s Plus sunt disponibile oficial este format din SUA, Australia, Marea Britanie, Canada, China, Franta, Germania, Hong Kong, Japonia.

Smartphone-urile iPhone 6s si iPhone 6s Plus, noile varfuri de gama ale Apple, vor ajunge in Romania din 30 septembrie, la doar 5 zile de la lansarea oficiala in SUA. 

Deja in doar trei zile, romanii au platit in avans peste 400.000 de euro pentru 400 de telefoane  iPhone 6s si iPhone 6s Plus, potrivit QuickMobile.

Pana la 30 septembrie, retailer-ul estimeaza ca va inregistra in total 1.000 de precomenzi pentru noile smartphone-uri Apple.

"iPhone 6s si iPhone 6s Plus au un succes evident in Romania. Acest trend se va mentine, astfel ca, pana la finalul perioadei de precomenzi, ne asteptam sa inregistram in total 1.000 de cereri pentru aceste terminale. Faptul ca 400 de utilizatori au platit in avans, in medie, cate 1.000 de euro pentru ultimele telefoane lansate de Apple, arata ca increderea in ofertele la precomanda ale QuickMobile creste tot mai mult", a declarat Tudor Tiboc, General Manager QuickMobile.  

Dintre cele 400 de precomenzi, majoritatea au vizat modelul clasic, cu ecran mai mic, de 4,7 inch - iPhone 6s. Jumatate dintre smartphone-urile precomandate sunt modele cu 64 GB, 30% cu 128 GB, iar 20% cu 16 GB, culorile preferate fiind negru si Rose Gold.

Cle mai multe comenzi au venit din Bucuresti, Cluj Napoca si Constanta.  

iPhone 6s este disponibil la precomanda pe QuickMobile.ro incepand cu pretul de 3.599,9 lei, in culorile negru, alb, gold si Rose Gold, iar pentru iPhone 6s Plus pornesc de la 3.999,9 lei.