Măsură obligatorie pentru străini în Grecia. Ce trebuie să facă turiștii care vor să intre pe teritoriul elen
Grecia
Autorităţile greceşti vor aplica amenzi turiştilor care vor intra pe teritoriul elen fără a fi completat în prealabil formularul special cu datele personale şi cele de şedere pe perioada sejurului, în urma căruia ar trebui să primească un QR Code, a declarat Alin Burcea, CEO al tour-operatorului Paralela 45.
"Singurele probeleme reale sunt aşteptarea în frontierele terestre, dar şi aici variază, în anumite zile se aşteaptă, în altele nu, şi, să nu uităm acel QR code care trebuie completat cu 48 de ore înainte. Este cea mai importantă temă pe care trebuie să o aibă în vedere turiştii când pleacă în Grecia. Dacă nu se completează formularul, autorităţile greceşti au anunţat de ieri că se plăteşte o amendă, azi (marți, n.red.) fiind prima zi. Atrag atenţia tuturor care merg în Grecia să completeze neapărat acest formular cu minimum două zile înaintea plecării. Cu cât mai devreme cu atât mai bine. Nu ştim ce se va întâmpla dacă nu primeşte acest cod, pentru că nici acest soft nu funcţionează perfect, eu sper să găsim înţelegere la autorităţile greceşti. Pentru că la un avion de 200 de persoane, la una nu a funcţionat sau nu îl are, cred că ar trebui lăsată să treacă pentru că sunt nişte turişti care merg să cheltuiască în Grecia, să le aducă încasări", a declarat Burcea la Aeroportul Henri Coandă, precizând că amenzile care ar urma să fie aplicate se ridică la 500 de euro.
În ceea ce priveşte testarea turiştilor care aleg să călătorească cu avionul în Grecia, Burcea a spus că operaţiunea durează aproximativ o oră.
"La sosire în aeroporturile din insulele în care se zboară, pur şi simplu îi aşteaptă autorităţile de acolo. Nu e nimic în plus, e posibil să fie testaţi, e aleatoriu. Dar am văzut că nu mai e nimeni speriat de această testare. Ce pot să spun, că atât în Heraklion, în Chania, cât şi în Rodos, testarea de ieri nu a mai durat 3 ore ci o oră. Deci sunt probleme legate mai mult de partea asta tehnică, de oameni care aşteaptă, nu e nimic altceva diferit de anii trecuţi. Dorinţa oamenilor de a călători şi de a merge în vacanţă este atât de mare încât unii nu au o problemă cu testarea. Dar este evident că e un dezavantaj, pentru că durează, pierzi timpul. Este o perioadă specială şi se iau măsuri speciale. Pe de altă parte, ceea ce fac grecii pentru a-şi păstra ţara cât mai curată este pe fond un lucru bun. Ieri au avut 30 de cazuri şi alaltăieri, 9 cazuri. Faptul că testează şi că sunt atenţi pentru Grecia este foarte bine", a spus Burcea, potrivit Agerpres.
În ceea ce priveşte costurile unui sejur în Grecia, el a precizat că tarifele sunt aceleaşi ca şi anii trecuţi şi acestea pornesc, la Paralele 45, de la 450 de euro de persoană, pentru un hotel de 2 stele şi transport cu avionul.
"La hoteluri s-au luat toate măsurile de precauţie care s-au luat şi pe litoralul românesc, pe care le ştim, cu dezinfectarea uneori obsesivă, cu purtatul măştilor în spaţiile închise. Nu sunt măsuri speciale faţă de cele pe care le ştim toţi. În ceea ce priveşte costurile, grecii nu îşi permiteau să le mărească, chiar dacă au costuri mai mari datorită acestor măsuri. Oferte speciale nu am primit până acum pntru că sunt hotelieri realmente speriaţi de costuri şi nu îşi permit să facă oferte. Tarifele sunt aceleaşi ca în anii trecuţi, la niciun hotel nu a crescut niciun preţ. Vacanţele sunt accesibile, tarifele nu au crescut. Avem de la o variantă de 2 stele cu 450 de euro, până la 5 stele, care e mult mai mult. Deci preţurile sunt la fel de accesibile ca anii trecuţi", a mai spus Burcea.
Tour-operatorul Paralela 45 a reînceput cursele charter către Grecia, cu destinaţie în Creta (Heraklion, Rhodos, Corfu, Mykonos, Zakynthos), preţurile pornind de la 394 de euro de persoană pentru un pachet de 7 nopţi, incluzând taxa de aeroport, transferuri, cazare masă şi asistenţă turistică în limba română.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS