Cât ne vor costa vacanțele pe litoral, în această vară. Comparație între România, Bulgaria și Grecia
Vacanta, plaja, litoral
Prețurile pentru cazare pe litoralul românesc, bulgăresc și în insulele grecești variază între 30 de euro și peste 120 de euro pe noapte de persoană, în funcție de hotelul ales și de perioada în care se face cazarea.
IRI Travel, principalul turoperator pe destinaţia Bulgaria, a făcut o analiză a preţurilor la cazările din hotelurile de 3, 4 şi 5 stele din principalele staţiuni ale celor mai vizitate trei ţări: România, Bulgaria şi Grecia.
Astfel, în Mamaia, în hotelurile de 5 stele cazarea vine cu mic dejun inclus, iar preţurile variază între 70 şi 75 de euro pe noapte/persoană în luna iunie. Pentru iulie şi august, tarifele vor creşte până la 105 - 110 euro/noapte/persoană, iar în septembrie acestea vor scădea până la 55-60 de euro pe noapte/persoană.
"Pentru hotelurile de 4 stele tarifele variază în Mamaia în funcţie de regimul ales de client. La mare căutare sunt în continuare hotelurile cu all inclusive sau ultra all inclusive, chiar dacă ţara noastră are puţine astfel de hoteluri în comparaţie cu Bulgaria", a declarat Lucian Bădîrcea, CEO IRI Travel.
Pentru lunile iunie şi septembrie, hotelurile de 4 stele s-au pregătit cu tarife cuprinse între 60 şi 85 de euro pe noapte, în timp ce în iulie acestea se majorează până la 100 şi 110 euro de persoană/noapte, pentru ca în august să ajungă şi la 120 de euro/persoană/ noapte.
La 3 stele, în Mamaia preţurile ajung la o medie de 30-50 de euro/persoană/noapte. La 30 de euro/noapte este inclus micul dejun, în timp ce la 70 de euro/ noapte, regimul este de all inclusive.
În schimb, în staţiunea Costineşti, la un hotel de 4 stele, cu mic dejun inclus, preţul este 35 - 40 euro/noapte/persoană, în lunile iunie şi septembrie, de 50 - 55 euro/noapte/persoană în luna iulie şi de 60-65 euro/noapte/persoană în august. La un hotel de trei stele, cu mic dejun inclus, turiştii vor plăti, în medie, în luna iunie, 20 - 25 euro/persoană/noapte, în iulie - 30 euro/persoană/noapte, în august - 35 euro, iar în septembrie - 15-17 euro/persoană/noapte.
Într-o altă staţiune preferată de români, Eforie Nord, hotelurile de 4 stele îşi aşteaptă clienţii cu preţuri care variază destul de mult. Astfel, în iunie tarifele sunt cuprinse între 38 şi 80,5 euro/persoană, în iulie, 67,5 - 112,5 euro/persoană, în august, 67 - 112,5 euro/persoană, iar în septembrie, 38 - 67 euro/persoană.
"La 3 stele, tarifele pentru o noapte sunt destul de mici, mai mici decât ceea ce aveau în ofertă agenţiile la începutul anului, acesta fiind, dacă-i putem spune aşa, o parte bună a epidemiei de coronavirus. Astfel că, în iunie, vom găsi tarife de 20 - 25 euro/ noapte, în iulie, 48 - 53 euro/persoană, în august, 53-55 euro/persoană, iar în septembrie, preţurile scad la 20 de euro/persoană", a mai spus CEO-ul IRI Travel.
Analiza realizată de IRI Travel cuprinde şi preţuri la cazare în Bulgaria, în funcţie de hotel. Astfel, hotelurile de 5 stele din Nisipurile de Aur îşi aşteaptă turiştii cu tarife cuprinse între 48 şi 52 de euro, aici fiind inclus doar micul dejun. La 4 stele, tarifele pentru cazare cu mic dejun variază în jurul cotei de 25 de euro/persoană, în timp ce la all inclusive, acestea urcă până la 40 de euro. La 3 stele, diferenţa pe noapte între hotelurile care oferă mic dejun şi all inclusive nu este decât de 5 euro. Adică 20-22 euro/ noapte sau 25-27 euro/persoană.
"Pentru luna iulie şi august, bulgarii majorează preţurile cu 10-15 euro de persoană pe noapte la fiecare categorie de hotel, iar în septembrie, preţurile ajung la nivelul lunii iunie", a afirmat Lucian Bădîrcea.
În Sunny Beach, pentru lunile iunie şi septembrie, tarifele pe noapte la 5 stele variază între 60 şi 65 de euro, la 4 stele, coboară la 40-45 de euro/ persoană în funcţie de regimul ales, iar la 3 stele cu mic dejun preţul este de 20 de euro/ noapte, iar cu all inclusive, 25-30 euro/ noapte.
"În schimb, când vorbim de lunile iulie şi august, la 5 stele cu all inclusive, tarifele se majorează până la 77-80 de euro. La 4 stele, all inclusive: 48-55 euro, cu mic dejun: 40-45 euro. Pentru hotelurile de 3 stele, preţurile sunt cuprinse între 30 şi 40 de euro în funcţie de masă", a mai spus Bădîrcea.
În condiţiile în care situaţia este destul de incertă în ceea ce priveşte libera circulaţie a românilor până în Grecia, pentru luna iunie, analiza operatorului nu poate oferi tarife exacte. În schimb, pentru luna iulie, preţurile pornesc de la 22-25 de euro/ noapte în Thassos, la hotelurile de 3 stele cu self catering, iar cu mic dejun preţurile ajung la 40-45 de euro. La 4 stele, preţurile variază între 70 şi 80 de euro, dacă alegeţi cazare cu mic dejun sau demipensiune, iar la 5 stele, tarifele oscilează între 70 şi 90 de euro.
Pentru luna august, Thassos are tarife de 55 de euro/persoană la hotelurile de 3 stele, iar la 4 stele acestea se duc la 75-85 de euro/persoană, în timp ce la 5 stele pot ajunge şi la 100 de euro/persoană. În luna septembrie, preţurile scad cu 10-15 euro/ pe noapte sub cele practicate în iulie.
De asemenea, în Halkidiki la un hotel de 3 stele, preţurile sunt de 35-55 euro în iulie, de 45-65 euro în august şi de 35-60 euro în septembrie, toate tarifele fiind pentru o persoană pe noapte. Hotelurile de 4 stele au preţuri de 40-90 euro în iulie, de 80-110 euro în luna august şi de 50-100 euro în septembrie, iar cele de 5 stele, de 75-100 euro în iunie, 90-125 euro în august şi 80-105 euro în septembrie.
Potrivit sursei citate, tarifele variază în funcţie de regimul ales. Cele mai mici preţuri sunt cele în care este inclus doar micul dejun, în timp ce tarifele mai mari sunt pentru cazarea cu all inclusive.
Pe acelasi subiect: