Ariadna Avram s-a lasat greu convinsa sa ia loc la pianul alb, model rar, adus din Franta pe multe mii de euro. Traieste intr-un conac de 1.200 de metri patrati, cumparat acum 4 ani de aceasta nepoata a unui pictor roman cu sange boieresc - George Lowendal.

Acum aproape o suta de ani, pictorul Leuwendal s-a aplecat spre chipul taranilor din Manasia, satul din Ialomita in care acesti burghezi ai zilelor noastre incearca acum sa porneasca o afacere care aparent - doar aparent - n-are nimic in comun cu viata la tara.

Ariadna Avram: "Tot ce este in sala asta este pictat de bunicul meu. Face parte din colectia Leuwendal."

Sunt personaje pe care doamna, prosper om de afaceri in farmaceutice, le-a regasit in satul Manasia de azi - la bodega, in vinaria lui nea Ionel, in atelierul lui mos Pichineata. La fel ca tiza ei din legendele grecesti, Ariadna a mers pe firul unei povesti.

Ariadna Avram: "Cel care mi-a vandut practic conacul a fost un taran de aici, care stia foarte multe povesti: nea Ionel."

Si sorbind dintr-un paharel cu cafea, nea Ionel i-a asezat la o vorba pe bucurestenii veniti sa vada proprietatea. Le-a depanat primul capitol, de acum 250 de ani, cand in satul din Ialomita - nici aproape, nici departe de Capitala - a pasit voievodul Munteniei si Moldovei. Mosia a fost vanduta unui principe sarb, care a ridicat nu doar conacul, ci si biserica si scoala.

Cristina Petrec, directorul domeniului: "Tot ce vedeti aici este crama de sub conac, iar acesta este tunelul care face legatura intre crama de sub conac si crama de la suprafata. Cladirea de caramida pe care ati vazut-o afara. Aici sunt butoaie cu capacitate de peste 1000 de litri."

Initial, crama de caramida a fost depozit de cereale. Si apoi au venit comunistii. Au confiscat domeniul si au transformat casa in sediul gospodariei de partid. La restaurare, de sub multele straturi de vopsea indepartate, au iesit sloganuri despre temelia statului socialist: "Proletari din toate tarile, uniti-va!"
Manasia

Ion C. Radu, satean din Manasia: "Aici a lucrat si taica-miu, a murit in '41 in timpul razboiului... si cam aici am lucrat toti, din fiu in tata."

Tatii si fiii din Manasia au fost cei care au facut restaurarea conacului, dupa un proiect pus la punct de noii proprietari. Aproape un milion si jumatate de euro, din care 200 de mii dati de Ministerul Agriculturii, au schimbat, in trei ani, fata casei vechi de peste o suta de ani, pe care o tineau in picioare mai mult povestile. In semn de respect, proprietarii au decis ca mesterii din Manasia, surprinsi in fotografii in timpul lucrarilor, sa ramana aici in tablouri risipite in cladire.

Nu ii intereseaza pe "conasii de 15-16 ani" - cum i-ar fi numit Ipsilanti - care stau azi la aceeasi terasa cu nea Ionel. Si totusi, in timpul lucrarii au venit la conac, ca la pelerinaj, si sateni tineri, care nu erau zilieri. Atunci cand sotul proprietarei, de meserie restaurator, a hotarat sa ingusteze scara interioara.

Dar asta a fost singura schimbare vizibila. Si ar mai fi podul, unde noaptea se adaposteau porumbeii si de unde ieseau la vanatoare bufnitele. Pana la restaurare.

Conacul e inconjurat de doua hectare de parc cu platani batrani, de 200 de ani. In scurt timp, toate povestile vor fi puse in bagajul clientilor care vor fi primiti la conferinte, receptii si petreceri private, la teatru si la intalniri de afaceri in Manasia.