Alianţa Pentru Turism afirmă că industria ospitalității nu va rezista unor noi restricţii și peste 400.000 de angajaţi vor intra în şomaj
Litoral
Industria ospitalităţii din România, responsabilă pentru 5,6% din PIB-ul României, nu îşi va reveni în situaţia în care autorităţile vor reimpune restricţiile, afirmă Alianţa Pentru Turism, într-o scrisoare deschisă adresată Guvernului României.
Alianța consideră că autoritățile ar trebui să facă mai multe controale, acolo unde sunt indicii sau reclamaţii care conduc la încălcări ale legii, însă nu este de acord cu controalele făcute din dorinţa de a amendacu orice preţ.
”Industria ospitalităţii din România, responsabilă pentru 5,6% din Produsul Intern Brut al României şi peste 400.000 de locuri de muncă, urmăreşte cu îngrijorare atât evoluţia pandemiei cu virusul SARS-Cov 2 cât şi măsurile internaţionale cu privire la cetăţenii români şi direcţia în care evoluează dezbaterea publică cu privire la rolul nostru în acest context. Dorim să începem acest demers prin afirmaţia fermă că majoritatea actorilor acestei industrii sunt responsabili şi respectă legile şi reglementările în vigoare. Acestea au fost elaborate de Guvernul României împreună cu noi ca şi reprezentanţi ai industriei, sunt necesare şi trebuie obligatoriu respectate de toată lumea”, arată grupul în scrisoarea deschisă.
Reprezentanţii APT recunosc că există şi excepţii în acest sens, care se mediatizează, trezesc interesul opiniei publice şi reuşesc să păteze imaginea întregii industrii şi să afecteze încrederea clienţilor, a cetăţenilor şi a autorităţilor din această industrie, de altfel profund afectată de criza medicală şi economică.
”Conştienţi fiind de aceste efecte, am trecut la abordarea individuală, dar şi de grup a celor tentaţi să pună interesele personale înaintea celor de breaslă şi naţionale. Acolo unde aceste demersuri nu dau rezultate, apelăm la autorităţile statului să acţioneze punctual şi vigilent şi să ia măsuri drastice în măsura să descurajeze astfel de comportamente pe care şi noi le dezavuăm. Vom fi alături de eventualele iniţiative guvernamentale care vor defini mai clar sau mai profund unele reglementări de prevenţie împotriva SARS Cov 2, ca unică soluţie pentru încetinirea răspândirii acestuia. Considerăm că acest demers este singurul care subliniază importanţa prevenţiei şi, de asemenea, susţine relansarea economiei. O economie funcţională, chiar şi sub auspiciile unor reglementări suplimentare, credem că este singura soluţie pentru atenuarea unor eventuale efecte grave ale pandemiei în lunile de iarnă”, arată Alianţa Pentru Turism.
Reprezentanţii alianţei spun însă că nu sunt de acord cu stigmatizarea întregii industrii ca fiind iresponsabilă şi cauza principală pentru creşterea numărului de cazuri de contagiune cu SARS-COV 2 în România.
”Nu suntem în cunoştinţă de VREUN CAZ de infectare în industria noastră şi nici nu avem ştiinţă despre focare cu geneza în interiorul breslei noastre. Prin urmare, dezavuăm ideea şi discuţiile din spaţiul public care susţin reintroducerea unor restricţii în zona HoReCa, care ar putea conduce chiar la închiderea localurilor în general. Sigur, cine nu respectă legea şi bunul simţ, ar trebui să fie drastic sancţionat, însă nicidecum nu se pot pune toţi actorii în aceeaşi oală. Reiterăm deschiderea şi sprijinul nostru pentru rafinarea şi detalierea prezentelor reglementări ca soluţie pentru prevenirea răspândirii viruslului şi ca răspuns numărului crescut de cazuri”, arată alianţa.
Aceasta precizează că susţine realizarea de controale şi aplicarea de măsuri ferme pentru cei care nu respectă reglementările privind combaterea răspândirii COVID-19, dar în egală măsură contează pe bunele intenţii şi disponibilitatea autorităţilor pentru a ghida şi îndruma operatorii către o cât mai mare eficienţă în prevenţie.
”Susţinem cu tărie controale, acolo unde sunt indicii sau reclamaţii care conduc la încălcări de legi, însă nu putem fi de acord cu controale generale efectuate în echipe de control care provin de la 5-6 autorităţi şi care descind în diverse localuri căutând nu numai ireguralitaţi legate de combaterea pandemiei ci dorind cu orice preţ amendarea unităţilor controlate. Vă rugăm să contribuiţi decisiv ca astfel de abuzuri, la umbra luptei cu pandemia, să înceteze”, mai arată APT.
Alianţa consideră de asemenea că autorităţile publice au responsabilitatea de a informa publicul şi mass-media cu privire la faptul că şi alte sectoare economice sunt cel puţin la fel de expuse şi deopotrivă pot constitui în aceeaşi măsură o sursă de răspândire rapidă a pandemiei, insistând pe implementarea măsurilor de protecţie şi în cazul acestora.
”Întreaga societate românească este responsabilă pentru combaterea pandemiei, nicidecum doar HoReCa. Noi ne asumăm problemele breslei, acţionăm responsabil, în general, şi abordăm direct pe cei care încalcă regulile, dar refuzăm să fim făcuţi ţapi ispăşitori dacă cifrele legate de pandemie cresc şi ne permitem să avertizăm că, în cazul în care ne vom reîntoarce la restricţii, această industrie, care a fost profund afectată, nu va mai avea ocazia revenirii, iar cei peste 400.000 de angajaţi vor îmbrăţişa soarta şomajului”, spun reprezentanţii APT.
Aceştia atrag atenţia turistului român, clientului oricărui local, că fiecare dintre noi avem o responsabilitiate individuală în lupta anti-pandemie.
Pe acelasi subiect: