Un sfert din pensionarii de invaliditate fraudeaza statul cu 400 de milioane de euro. VIDEO
Aproape un sfert din pensiile de invaliditate din Romania se acorda ilegal! Ministrul Muncii, Mihai Seitan, a apreciat ca din aceasta cauza bugetul de pensii pierde aproximativ 400 de milioane de euro anual. In acest sens, Ministerul Muncii va incepe o verificare a tuturor pensiilor acordate pe caz de boala, pentru a-i descoperi pe cei care fraudeaza statul.
Mihai Seitan a explicat astazi, ca din cele 900.000 de pensii de invaliditate care se acorda in prezent in Romania, circa 225.000 sunt ilegale.
“Numarul pensiilor de invaliditate a crescut cu aproape 50% din 2001 si pana in 2009, ajungand la 900.000 in prezent. Dintre acestea, o parte au fost obtinute ilegal, in baza unor plati date la doctori”, a explicat ministrul.
Seitan a declarat ca ministerul a inceput deja verificarea dosarelor de pensie pe caz de boala si a atras atentia ca din 9.100 de persoane verificate, aproape jumatate au fost gasite apte de munca si depensionate.
“In urma acestor verificari, am estimat ca la nivel national un numar de 225.000 de pensii, adica aproape 25%, sunt obtinute ilegal. Perderile inregistrate la bugetul de pensii s-ar ridica undeva la 1,4 miliarde de lei, adica aproximativ 400 de milioane de euro, calcul facut la o pensie medie de 556 de lei”, a apreciat Seitan.
In cazul pensionarilor anticipate, ministrul a explicat ca pentru descurajarea acestui fenomen, penalizarea maxima va fi majorata de la 30%, cat este in prezent, la 45%, cu posibilitatea revenirii la pensia normal odata cu implinirea varstei legale de pensionare.
“Pentru reformarea sistemului de pensii, incercam sa crestem varsta de pensionare si sa descurajam pensionarile anticipate. Penalizarea maxima stabilita prin noua lege va fi de 45%. In Germania, de exemplu, penalizarea se mentine pe toata viata, nu se retrage la implinirea varstei legale, ca la noi”, a spus oficialul de la Munca.
Pe acelasi subiect: